Liga 1

„Câinii” se sfâșie între ei la cel mai înalt nivel: „Onorariul lui Zăvăleanu nu e mic”

Răzvan Zăvăleanu, atacat de Eugen Voicu

Articol de David Marinescu   —  vineri, 07 iunie 2024

Eugen Voicu, acționarul majoritar al lui Dinamo, a avut un mesaj dur pentru Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al „câinilor”. Omul de afaceri a intrat în direct și a vorbit despre suma pe care o încasează omul care se ocupă de insolvența dinamoviștilor.

Dinamo se apropie de ieșirea din insolvență. Deși acționarii au promis că Dinamo va face acest pas până la 31 mai, astfel încât să poată juca în Europa, Dinamo nu a ieșit în timp util și nu va evolua în cupele europene în sezonul 2025-2026 dacă va obține acest drept pe teren în următorul sezon de Superliga. Voicu a oferit un nou termen pentru ieșirea din insolvență, 3-4 luni, și l-a „înțepat” pe Zăvăleanu pentru onorariul pe care firma RTZ îl încasează.

Eugen Voicu, atac indirect la Răzvan Zăvăleanu: „E o istorie cum s-a întâmplat cu contractul acesta”

„Ieșirea din insolvență este o prioritate pentru noi, doar că în momentul de față dacă am ieși din insolvență într-o lună, 4 sau 5, diferențele n-ar fi foarte mari, decât o mai bună administrare a clubului, ne dorim lucrul acesta.


Probabil că în următoarele luni..3-4 maxim vom realiza și ieșirea din insolvență, dar nu face diferența. Avem foarte multe proiecte în care suntem implicați acum și n-avem timpul necesar să coordonăm toate operațiunile acestea.

E o estimare, nu o promisiune. Până în 800.000 de euro e suma legată de ieșirea din insolvență unde n-am pus onorariul firmei RTZ, care nu e mic. E o istorie cum s-a întâmplat cu contractul acesta, dar vom vorbi altădată”, a declarat Eugen Voicu, într-o intervenție la Radio Dinamo 1948.

Atacul lui Eugen Voicu vine în contextul în care administratorul judiciar a luat de la Dinamo mai mult de o jumătate de milion de euro în trei ani. Doar la ieșirea din insolvență, firma lui va încasa o primă de 250.000 de euro. De menționat faptul că Răzvan Zăvăleanu a ajutat în diverse rânduri clubul cu sume importante de bani, sub formă de împrumut, însă și-a recuperat suma.

Eugen Voicu, acționarul majoritar de la Dinamo

Eugen Voicu nu este primul om din anturajul lui Dinamo care îl acuză pe Zăvăleanu pentru onorariul primit. Același lucru l-a făcut în luna mai și Mircea Rednic, fostul antrenor al „câinilor”, care nu l-a iertat pe administratorul judiciar al lui Dinamo pentru felul în care a fost dat afară în decembrie 2021.

Normal că e vorba de orgoliu. Nu e vorba de bani, e vorba de respect. Știi ce m-a deranjat? Nu avut nici curajul să mă cheme să discutăm. Au trimis o notificare pe WhatsApp... Așa se procedează? Îmi trimiți notificare ca ultimului angajat.

Totuși, eu am făcut ceva pentru Dinamo. Și tu să ai un salariu de nesimțit, să iei 6% la un transfer la care nu ai niciun merit și tot tu ieși să vorbești... Tu ești administrator judiciar. Cum de sunt salarii așa mari dacă ești în insolvență?

O să se afle mai multe la un moment dat. Insolvența asta durează cât vrea Zăvăleanu. Și planurile făcute cum au fost făcute..



- Mircea Rednic, pe 13 mai, despre Răzvan Zăvăleanu

VIDEO. Edi Iordănescu este sigur că România se va descurca mult mai bine în meciul cu Liechtenstein

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.