Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rapid a anunțat plecarea lui Ermal Krasniqi! Cu cine a semnat

Rapid a anunțat despărțirea de extrema stângă Ermal Krasniqi (25 de ani). Kosovarul a semnat cu Sparta Praga.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  vineri, 07 iunie 2024

Rapid a anunțat despărțirea de extrema stângă Ermal Krasniqi (25 de ani). Kosovarul a semnat cu Sparta Praga.

În urmă cu două zile a apărut informația potrivit căreia Krasniqi va pleca de la Rapid și va face pasul în Cehia, la Sparta Praga, echipa campioană. Transferul kosovarului s-a oficializat în această seară.

UPDATE. 19:45: Sparta Praga a anunțat transferul lui Ermal Krasniqi

Ermal Krasniqi, prezentat de Sparta Praga

Rapid a anunțat despărțirea de Ermal Krasniqi

„Ermal Krasniqi a semnat astăzi cu Sparta Praga, campioana Cehiei. Mult noroc, Ermal”, a apărut pe pagina oficială de Facebook a Rapidului.

În cele 6 luni petrecute în Grant, kosovarul a strâns 17 partide și a devenit unul dintre preferații suporterilor. În scurta aventură, a reușit 6 goluri și 3 pase decisive.

Ermal Krasniqi a plecat de la Rapid după doar 6 luni în care a îmbrăcat tricoul vișiniu. Suma de transfer se învârte în jurul sumei de două milioane de euro, la care se vor adăuga și bonusuri de performanță, conform sport.ro.


Chiar dacă a plecat de la Rapid, Ermal Krasniqi mai poate juca cu FCSB

Sparta Praga este campioana Cehiei și va intra în preliminariile Ligii Campionilor din turul al doilea. Cu un coeficient foarte bun, cehii vor fi în urna capilor de serie și vor putea da de FCSB chiar din turul al doilea.

Două dintre cele 6 goluri marcate la Rapid au fost chiar în poarta marii rivale. Krasniqi îl învingea pe Târnovanu în victoria categorică a Rapidului, 4-0, în ultima rundă a sezonului regulat, dar și în meciul tur din play-off, încheiat la egalitate, 2-2.

Ermal Krasniqi ajungea în România în ianuarie 2023, când CFR Cluj îl cumpăra de la FC Ballkani pentru suma de 200.000 de euro. Fotbalistul nu a cucerit niciun trofeu în perioada petrecută în România.

GSP LIVE » Bogdan Andone este curios să o vadă pe Rapid sub conducerea lui Neil Lennon: „Rapid e Rapid. În Giulești, suporterii nu au răbdare!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.