Fotbal   •   Liga 1   •   OFICIAL

Primul transfer pentru Superligă » Fundașul comparat cu Belodedici a ajuns la Buzău

Articol de Cezar Titor   —  vineri, 07 iunie 2024

Grigore Turda este prima achiziție pentru Liga 1 a Gloriei Buzău, echipa pregătită de Andrei Prepeliță.

Fostul fundaș al celor de la FC Voluntari a fost prezentat oficial pe stadionul din Crâng.

Pregătiri pentru Liga 1

Sub comanda lui Prepeliță, buzoienii au obținut a patra promovare istorică în primul eșalon al fotbalului românesc, după cele din 1978, 1984 și 2007. Promovarea face parte, de altfel, din revirimentul fotbalului buzoian. Metalul, echipa secundă a orașului, a promovat în premieră în Liga a 2-a, după barajul câștigat în compania celor de la CSM Focșani.


Cum era de așteptat, obicei devenit tradițional pentru echipele nou-promovate, lotul buzoienilor este puternic remaniat în această perioadă. Aceștia au renunțat deja la serviciile mai multor jucători care au pus umărul la revenirea în Liga 1: Idan Golan, Sergiu Pîrvulescu, Matei Tănasă, Adi Chică-Roșă, Valentin Dumitrache, Ovidiu Perianu, Radu Zamfir, Mihnea Rădulescu și Alessandro Lăpădat.

Ce-i drept, mulți dintre cei enumerați au fost doar împrumutați la formația roș-albastră, cazul lui Dumitrache, Perianu, Tănasă sau Rădulescu.

Prepeliță își betonează defensiva

Prima înregimentare a buzoienilor este Grigore Turda, fundaș poreclit în trecut „Noul Belodedici”. În sezonul în care alb-violeții au fost în play-off, Turda a impresionat în defensiva argeșeană, fiind sigur și constant în evoluții.


„Bun venit, Grigore Turda! Gloria Buzău face primul transfer pentru sezonul 2024-2025 al SuperLigii. Originar din Sighetu Marmaţiei, Grigore Turda a semnat un contract pe o perioadă de un an cu formaţia noastră. Fundaşul central, în vârstă de 26 de ani, vine de la FC Voluntari şi a mai evoluat în cariera sa la CSM Sighet, Foresta Suceava, Pandurii Tg. Jiu şi FC Argeş.

+35 Foto
Gloria Buzău - Unirea Slobozia, gazdele obțin promovarea / foto: Cristi Preda

În Superligă, Grigore Turda a bifat peste 80 de prezenţe pentru echipa argeşeană şi 11 din 18 etape, în tricoul celor de la Voluntari.Mult succes în tricoul roş-albastru!” au anunțat cei de la Gloria Buzău pe pagina oficială.

Transferat la Argeș în mercato-ul invernal, Turda nu s-a impus, fiind mai degrabă rezervă pentru ilfoveni, alături de care a retrogradat, bifând o performanță nedorită: două retrogradări consecutive, după cea cu FC Argeș din sezonul precedent. Conform site-ului de specialitate transfermarkt, cota sa de piața se ridică la 500.000 euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.