Amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, dublu 0-0, ne-au ajutat să realizăm mai bine că prezența noastră la Euro 2024 e o minune.
Noiembrie 2023. Fotbalul românesc e conectat la aparate deja de ani buni, se pregătește să încoroneze un patron-antrenor, și nu pe Hagi, nu există proiecte, nu pregătim viitorul, ciupim rezultate și împușcăm clișee.
Terminăm primii într-o grupă cu Elveția. Performanța e realmente senzațională, tocmai am depășit o națională cu prezențe consecutive în „optimi” la precedentele 5 turnee finale de Euro și Mondial, cu jucători aproape numai în Top 5 Europa, de 3 ori peste noi din perspectiva cotei de piață. Uităm temporar - pe bună dreptate - că am arătat jalnic în destule segmente din campanie. Sărbătorim.
Fast forward, e iunie 2024. Mai sunt 10 zile până la primul meci al României de la Campionatul European. Alegem două amicale inutile, din care nu avem nimic de câștigat. Exclusiv de pierdut. Bulgaria și Liechtenstein nu ne pregătesc nicidecum pentru Campionatul European, sunt naționale de carton.
Nu doar că nu învingem la pas, dar „familia creată de Edi” joacă îngrozitor. Fără inspirație, zero idei, fără valoare. Scuza antrenamentelor încărcate din ultimele zile e numai despre diletantism. Nicio sanie metalică nu te poate încurca să bați Liechtenstein, locul 202 FIFA.
Nu e neapărat un text critic adresat selecționerului, jucătorilor. Au dreptate când spun că ăștia sunt. În general fotbaliști de Serie B, rezerve, mercenari în Golf. Și-au depășit condiția în preliminarii, merită și au fost felicitați. Au clacat cu Bulgaria și Liechtenstein - eșecul era o chestiune de timp -, iar acum urmează Campionatul European.
„Să avem încredere”, ne îndemna, miercuri, Raul Rusescu. Nu în națională, mai degrabă în rugăciunile lui Iordănescu.
{{text}}