Alexander Zverev (27 de ani, 4 ATP) s-a calificat în a doua finală de Mare Șlem a carierei, după ce a trecut de Casper Ruud (25 de ani, 7 ATP) cu 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Germanul îl va întâlni duminică pe Carlos Alcaraz, ambii aflați pentru prima oară în ultimul act de la Paris.
Alexander Zverev va juca a doua finală de Mare Șlem la Roland Garros, el disputând-o pe prima în 2020, la US Open.
Germanul a ajuns în această postură după ce, vineri seara, la Paris, l-a învins pe Casper Ruud, dublu finalist în acest turneu, cu 2-6, 6-2, 6-4, 6-2.
Norvegianul a pornit ca un tăvălug în primul set, mai ales că nu mai jucase o partidă marți, adversarul său din sferturi de finală, Novak Djokovic, retrăgându-se din cauza accidentării la genunchiul drept. A fost pe tot terenul, a câștigat schimburile lungi, l-a pus în situații dificile pe Zverev și s-a impus cu 6-2.
Semifinalist a patra oară la rând pe zgura de la Paris, Alexander Zverev și-a găsit ritmul în setul al doilea și a câștigat cu același scor, 6-2.
Probleme fizice pentru Ruud
Se anunța un meci disputat, care ar fi putut ajunge în decisiv, dar unele probleme medicale care au apărut pe parcursul meciului l-au diminuat pe norvegian, care a cerut intervenția fizioterapeutului. Ruud i-a spus arbitrului de scaun că are unele dureri de stomac.
Cu toate acestea, el a continuat să-i pună probleme lui Zverev. Germanul a clipit de câteva ori când a trebuit să închidă setul al treilea, dar până la urmă l-a câștigat cu 6-4.
A făcut repede break-ul și în setul al patrulea, etalând un joc foarte bun, la fel cum a făcut și la turneul de la Roma pe care l-a câștigat. Casper nu a mai putut face minuni și Zeverev s-a impus cu 6-2, calificându-se în finala de duminică.
Zverev e în avantaj în confruntările cu Alcaraz
El se va lupta pentru trofeul de la Roland Garros cu spaniolul Carlos Alcaraz, pe care-l conduce în întâlnirile directe cu 5-4.
Trei întâlniri dintre cele nouă au avut loc pe zgură, Alcaraz impunându-se la Madrid în 2022 și 2023, iar Zverev câștigând-o pe cea de la Roland Garros 2022.
{{text}}