Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Starul descoperit de Neil Lennon costă astăzi 50 de milioane de euro: „L-am adus cu 300.000”

Neil Lennon (52 de ani), antrenorul Rapidului, a fost cel care l-a descoperit pe mijlocașul dreapta Jeremie Frimpong (23), starul celor de la Bayer Leverkusen.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 09 iunie 2024

Neil Lennon (52 de ani), antrenorul Rapidului, a fost cel care l-a descoperit pe mijlocașul dreapta Jeremie Frimpong (23), starul celor de la Bayer Leverkusen.

Neil Lennon este recunoscut în fotbalul scoțian pentru faptul că are „ochi buni” la jucători. Tehnicianul este cel care l-a lansat în fotbalul mare pe Jeremie Frimpong, olandezul care a reușit 10 goluri și 12 pase decisive în acest sezon pentru campioana Germaniei.

Lennon a acordat un interviu pentru presa scoțiană, în care a mărurisit că el a fost cel care a văzut un potențial imens în Frimpong. Acesta ajungea la Celtic în septembrie 2019, alb-verzii le plăteau celor de la Manchester City o sumă derizorie în schimbul lui, doar 380.000 de euro. Frimpong a făcut parte din echipa U23 a „cetățenilor”, fără să bifeze vreun meci alături de starurile conduse de Pep Guardiola.

După două sezoane petrecute în Scoția, Frimpong era cumpărat de Leverkusen în 2021 în schimbul a 11 milioane de euro. În acest moment, olandezul este cotat la 50 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. Acesta a fost o piesă de bază în sezonul excepțional reușit de echipa antrenată de Xabi Alonso.


Neil Lennon l-a descoperit pe Jeremie Frimpong

„L-am găsit pe Frimpong la un meci de antrenament de la Manchester City. L-am privit și am spus: «Wow, acest copil arată extraordinar». Afacerea a costat 300.000 de lire sterline”, a spus Neil Lennon, pentru celticnewsnow.com.

Jeremie Frimpong, jucând pentru Bayer Leverkusen

Un alt nume important al fotbalului european care și-a îmbunătățit considerabil nivelul sub comanda lui Lennon este Virgil van Dijk, fundașul central de la Liverpool.


În mandatul lui Lennon, apărătorul era cumpărat de Celtic de la Groningen pentru aproape 3 milioane de euro în 2013. Doi ani mai târziu, van Dijk făcea pasul în Premier League, la Southampton, pentru 15 milioane.

GSP LIVE » Bogdan Andone este curios să o vadă pe Rapid sub conducerea lui Neil Lennon: „Rapid e Rapid. În Giulești, suporterii nu au răbdare!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.