Foarte mulți români vor ajunge în perioada următoare în Germania, iar regulile de aici sunt foarte stricte # Atenție mare pentru cei care vă deplasați cu mașina, pentru că poliția din țara ce găzduiește Euro 2024 are reguli bine puse la punct, iar amenzile sunt uriașe! # Gazeta Sporturilor a vorbit cu organizatorii, a studiat legislația din Germania și vă prezintă cele mai importante aspecte de care să țineți cont dacă veniți la Campionatul European
Dacă aveți planuri pentru această vară și vreți să veniți cu mașina în Germania, e extrem de important să rețineți că respectarea regulilor de circulație în trafic sunt obligatorii. Nu există negociere, iar polițiștii nemți nu stau la „povești”.
În Germania, circulaţia auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Și funcţionează sistemul priorităţii de dreapta. Permisul de conducere românesc este valabil și pe teritoriul Germaniei, deci nu aveți nevoie de un permis internațional.
Utilizarea centurii de siguranţă este obligatorie, iar folosirea telefonului mobil la volan este interzisă. Nu aveți voie să utilizați telefonul mobil pe timpul deplasării, nici măcar pentru urmărirea hărților sau anumitor aplicații auto.
Este obligatoriu să aveți suport de telefon și dispozitive audio.
Poliția e peste tot în Germania, iar numărul echipajelor se vor mări în curândVeți plăti o amendă de 60 de euro dacă sunteți surprins vorbind la telefon în timp ce conduceți.
Atenție! În Germania, utilizarea detectoarelor de radar şi a aparatelor antiradar constituie contravenţie. Organele de poliţie au dreptul de a confisca aceste dispozitive și de a aplica amenzi pentru deținerea și utilizarea acestora.
Chiar dacă nu este obligatoriu, organizatorii turneului final recomandă tuturor posesorilor de mașini să încheie o asigurare auto care să acopere inclusiv eventualele accidente rutiere produse pe teritoriul Germaniei.
4 tipuri de drumuriexistă pe teritoriul Germaniei: Kreisstraßen (drumuri locale), Landesstraßen (drumuri regionale), Bundesstraßen (drumuri federale) și Autobahnen (autostrăzile)
Cel mai important aspect de care trebuie să țineți cont sunt limitele de viteză. Iar Germania are un sistem extrem de bine pus la punct.
În localități se poate circula între 30 și 50 de kilometri pe oră, în afara localităților este permisă circulația cu până la 130 de kilometri pe oră. Există mai multe zone fără restricții, deci nu există o eventuală viteză maximă.
Traficul din Germania este infernal în această perioadăPe autostrăzi nu există o limită maximă de viteză, dar sunt zone în care pot apărea restricții de care trebuie ținut cont pe toată durata călătoriei.
Amenzile pornesc de la 20 de euro pentru depășirea vitezei cu 10 km/h în afara zonelor urbane și pot ajunge până la 115 euro pentru depășirea vitezei cu 26-30 km/h.
La depășirea cu cel puțin 31 de kilometri începe automat și suspendarea permisului de conducere. De la o lună (depășirea vitezei cu 31-40 km/h) până la 3 luni pentru depășirea vitezei cu peste 71 km/h a limitei din zona respectivă. Evident, există inclusiv amenzi în bani, care pot ajunge până la 800 de euro!
Un alt aspect de care trebuie să țineți cont este deplasarea pe banda destinată mașinilor de urgență. Este strict interzis, se sancționează cu o amendă de cel puțin 240 euro și se suspendă permisul de conducere timp de o lună.
80 de euroeste amenda dacă sunteți surprinși de poliție că ați depășit un alt autovehicul în apropierea unei treceri de pietoni
Sunt reguli extrem de stricte inclusiv pentru tot ceea ce înseamnă parcări în Germania. Parcarea este permisă în general numai în locuri rezervate, de obicei contra cost. Există aparate de taxare unde se poate achita atât cash, cât și cu cardul.
Mii de nemți folosesc bicicletele pentru a se deplasaOprirea în zone interzise prin semne de circulație sau în stațiile de taxi va fi sancționată cu 35 de euro, iar dacă sunteți surprinși de echipajele de poliție că ați oprit mașina și nu ați tras frâna de mână, pentru evitarea unor accidente auto, veți fi amendat cu 15 euro.
Nemții, la fel ca olandezii sau austriecii, folosesc extrem de mult bicicletele pentru deplasarea în trafic. Au benzi speciale de circulație, așa că aveți grijă să nu opriți niciodată mașina pe banda de biciclete. Poliția e mereu cu ochii în patru și veți primi o amendă de 100 euro pentru această contravenție.
Parcarea pe două locuri de parcare va fi sancționată cu o amendă de 10 euro, parcarea în zonele pietonale cu 30 de euro amendă, iar dacă parcați neautorizat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități veți primi o amendă de peste 50 de euro.
Amenzii foarte mari pentru trecerea pe roșu
Germania are un sistem extrem de bine pus la punct în ceea ce privește monitorizarea traficului rutier. Toate orașele sunt monitorizate video, iar pe lângă acest aspect mii de polițiști vor fi pe străzi cu ocazia Campionatului European. Așa că atenție la culoarea semafoarelor!
Pentru trecerea scurtă pe roșu, când semaforul a fost roșu pentru mai puțin de o secundă, poliția rutieră aplică o amendă de 90 de euro.
Germania e branduită cu însemnele Euro 2024Dacă semaforul s-a făcut roșu de mai mult de o secundă, iar conducătorul auto a „mușcat”, amenda poate ajunge până la 360 de euro.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în Germania limita legală de alcool în sânge este de 0,5 mg/l, cu excepția celor sub 21 de ani și a șoferilor aflați în perioada de probă, pentru care este interzis consumul de alcool înainte de a conduce.
Dacă nivelul alcoolului în sânge depășește 0,5 mg/l, prima abatere atrage o amendă de 500 de euro și suspendarea permisului de conducere pentru o lună.
Germania e pregătită de startul Euro 2024În cazul celei de-a doua abateri, amenda este de dublă de o mie de euro și permisul de conducere este suspendat timp de trei luni, iar la a treia abatere, amenda crește la 1500 euro și permisul de conducere este suspendat timp de trei luni.
O bere înseamnă o concentrație de alcool în sânge între 0,36 mg/l până la 0,45 mg/l. Asta înseamnă că la două beri încălcați limita legată de alcool în sânge. De la 1,1 mg/l consumul de alcool este o infracțiune penală.
112 pentru urgențe, Poliția răspunde la 110
În caz de accident uşor, completaţi, împreună cu cealaltă parte implicată formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.
Pe timpul Euro 2024 au fost detașați mii de polițiști din întreaga GermanieDacă în urma accidentului sunt răniţi, contactaţi poliţia locală, după ce aţi acordat primul ajutor. Pentru asistență suplimentară, adresaţi-vă partenerului societăţii române de asigurări din ţara respectivă care figurează pe Cartea verde.
Serviciul medical de urgenţă este disponibil 24 ore, iar pentru apelarea serviciului de ambulanţă, formați numărul 112. Poliția poate fi apelată la numărul 110.
{{text}}