Fotbal   •   Liga 1   •   ALEGERI LOCALE

Nici cu VAR nu se schimbă! Ce a făcut arbitrul Iulian Călin la alegerile pentru Primăria Ștefănești: diferență imensă

+6 Foto
Iulian Călin a pierdut fără drept de apel bătălia pentru primăria Ștefănești / Sursă foto: Facebook

Articol de Remus Dinu   —  luni, 10 iunie 2024

Iulian Călin, 36 de ani, arbitrul din Superligă care a candidat pentru funcția de primar în localitatea argeșeană Ștefănești, a pierdut fără drept de apel bătălia pentru scaunul de edil al orașului. Candidatul PNL a obținut doar 14,42% dintre voturile alegătorilor, primarul în exercițiu, PSD-istul Nicolae Velcea, obținând o victorie covârșitoare și un scor de 63,96%.

Lumea fotbalului românesc a stat cu ochii pe alegerile locale și europarlamentare desfășurate duminică. „Racordate” la robinetul banului public, multe echipe din prima ligă au trăit cu emoții în așteptarea rezultatelor finale, cu diverși oameni-cheie implicați în scrutin.

Un caz aparte a fost cel al lui Iulian Călin, cel care a fost gata să-și sacrifice cariera în arbitraj pentru postul de primar în Ștefănești.

Susținut masiv de Alina Gorghiu, președinta filialei PNL Argeș, Iulian Călin n-a avut nicio șansă în alegerile locale de duminică. Experimentatul „central”, pe care partidul s-a hotărât să mizeze încă de anul trecut, a fost învins la o diferență imensă de către Nicolae Velcea, cel care și-a asigurat un nou mandat în orașul ce găzduiește patrimoniul Brătienilor.


Rezultatele parțiale pentru primăria Ștefănești, acolo unde a candidat Iulian Călin

Câștigătorul de la Primăria Ștefănești: „Mulțumesc contracandidaților pentru o campanie corectă”

Nicolae Velcea, primarul reales al Ștefăneștiului, a revendicat victoria încă de la miezul nopții: „Vă mulțumesc că ați ieșit în număr mare la vot, o prezență de aproape 50% și ați dat un vot pentru viitorul orașului nostru, al județului, dar și al României la nivel european.

De asemenea, vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați acordat votul dumneavoastră de încredere și mulțumesc în egală măsură și celor care au avut alte opțiuni politice. Mulțumesc și contracandidaților mei pentru o campanie corectă și sunt sigur că vom avea o bună colaborare în Consiliul Local.


Vă asigur de buna mea credință, de toată implicarea și eforturile mele și ale echipei, care vor fi puse în slujba dumneavoastră și a dezvoltării orașului Ștefănești!”.

Până la ora redactării articolului, Iulian Călin nu a publicat vreun mesaj legat de rezultatul alegerilor.

«Aș putea face și eu pasul spre politică pentru a-mi ajuta comunitatea din care fac parte?»

Pe 29 ianuarie, Călin a fost invitatul emisiunii „Cafeaua cu piper” de la Antena 3 Pitești.

„Nu este ușor să vii de pe teren și să apari în situația de a fi candidatul orașului Ștefănești la primărie. La început, am fost și eu bulversat puțin. Presa națională scria: «Incredibil, arbitrul Iulian Călin va candida, nu va candida, a intrat în partid, nu a intrat»”.

„Având niște cunoștințe la nivel local din PNL, am discutat cu ei: «Aș putea face și eu pasul spre politică pentru a-mi ajuta comunitatea din care fac parte?». Nu aveam cum să mă duc la un alt partid deoarece, știți foarte bine, orașul Ștefănești reprezintă orașul liberalismului.

(...) N-aș putea să vă dau nume, am discutat unele chestii punctuale și obiective despre cum percep eu politica. La un moment dat, am avut o întâlnire cu doamna președintă Alina Gorghiu, i-am expus viziunile mele, ideile pe care le-aș avea pentru orașul Ștefănești... Dânsa s-a gândit ce aș putea face eu pentru acest oraș, ne-am mai văzut la o întâlnire și am fost propus candidat pentru alegerile de anul acesta”.

+6 Foto
Iulian Călin, invitat la emisiunea „Cafeaua cu piper” / Sursă foto: Captură@ Antena 3 Pitești

Iulian Călin: „Văd că lumea migrează spre partidele extremiste”

Întrebat despre cunoștințele sale în ceea ce privește doctrina liberală, Călin afirma: „Cunoaștem cu toții că doctrina Partidului Național și România modernă de acolo au luat ființă, de la Ștefănești, prin marile familii Golescu și Brătianu. Vă pot da și exemplul Revoluției de la 1848, Unirea Mare, liberalismul...”.

Despre moravurile politicienilor de astăzi, Călin a spus: „Am văzut prin mass-media despre ce este vorba (n.r. pe scena politică actuală). Văd că, la ora actuală, multă lume politică migrează spre partidele extremiste puțin”.

Gazeta a mai abordat în trecut subiectul implicării lui Iulian Călin în politică. De exemplu, în luna februarie a anului trecut, când Iulian Călin a participat la ceremonia de schimbare a numelui unei gări din Ștefănești.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.