După Dinamo, a venit rândul lui Rapid să se reunească. Neil Lennon (52 de ani), noul tehnician al echipei, a avut la dispoziție 33 de jucători, printre care s-au aflat și mai multe noutăți.
Rapidiștii vor să facă un sezon mult mai bun față de precedentul. Giuleștenii au fost dezamăgirea play-off-ului și au terminat abia pe locul 6, fără să prindă cupele europene. Luni, 10 iunie, giuleștenii s-au reunit, anunțul fiind făcut prin intermediul rețelelor de socializare. 17 mijlocași se află sub comanda lui Neil Lennon, jumătate din lotul prezent la reunire!
Rapid a avut 33 de jucători la reunire
Giuleștenii au avut multe noutăți la reunirea lotului. Au revenit mai mulți jucători care au fost împrumutați, precum Ignat (Mioveni), Pănoiu (U Cluj), Micovschi, Vulturar (ambii de la UTA Arad), Stan (Mioveni). La reunirea lotului au fost prezente și achizițiile Rareș Pop (UTA Arad) și Luka Gojkovic.
A surprins, în schimb, prezența lui Cătălin Cîrjan, cel care nu mai este jucătorul lui Arsenal și care a fost împrumutat în Giulești. Împrumutul lui a expirat, însă sunt șanse mici ca acesta să continue la formația din Superliga.
Portari: Marian Aioani, Virgil Drăghia, Adrian Briciu, Codruț Sandu (revenit de la Clinceni), Bogdan Ungureanu (învoit)
Fundași: Cristian Săpunaru, Paul Iacob, Răzvan Onea, Andrei Borza, Christopher Braun. Cristian Ignat (revenit de la CS Mioveni), Robert Bădescu
Mijlocași: Mattias Kait, Xian Emmers, Răzvan Oaidă, Jayson Papeau, Claudiu Petrila, Florent Hasani (învoit), Funsho Bamgboye, Eduard Dănilă, Cătălin Cîrjan, Ștefan Pănoiu (revenit de la U Cluj), Claudiu Micovschi (revenit de la UTA), Cătălin Vulturar (revenit de la UTA), Rareș Pop (venit de la UTA), Gabriel Gheorghe, Luka Gojkovic (învoit), Damjan Djokovic (învoit), Octavian Cepoi (învoit)
Atacanți: Borisav Burmaz, Albion Rrahmani (învoit), Omar El Sawy, Alexandru Stan (revenit de la CS Mioveni)
Ce s-a întâmplat la antrenamentul Rapidului
Andy Liddell, noul preparator fizic al echipei, le-a arătat jucătorilor un exercițiu, care se referă la trecerea piciorului peste niște gărdulețe destul de înalte. Imediat după acest moment, i-a întrebat pe jucători, zâmbind, dacă îl aplaudă: „Am totuși 50 de ani”. În schimb, jucătorii au fost extrem de concentrați, nu a fost schițat niciun zâmbet. Cel mai probabil, n-au prins gluma preparatorului.
La antrenament a participat și Andrei Șucu, fiul cel mic al patronului, care evoluează la echipa U16. El se antrenează cu Rapid, însă doar pentru că echipa la care joacă nu s-a reunit încă. Antrenorii încearcă să depășească bariera lingvistică cu ajutorul glumelor. Însă, din cauza acccentului britanic, jucătorii le prind mai greu.
Luka, noul transfer, a primit câteva zile libere în plus pentru că a terminat sezonul săptămâna trecută. Hasani, în schimb, are anumite probleme cu actele.
Pista Louis Munteanu rămâne valabilă, sunt discuții în continuare pentru aducerea lui. Ar fi o adevărată lovitură în mercato pentru giuleșteni. În schimb, Cicâldău nu mai este în vizorul Rapidului.
12-19 iunie e primul cantonament al Rapidului, la Curtea de Argeș. Bogdan Lobonț a fost prezent și el, va rămâne antrenor secund.
Cu Neil Lennon pe bancă, giuleștenii vor să atace titlul, mai ales după dezamăgirea din sezonul trecut. Rapid a fost o bună parte din campionat pe primele trei locuri, însă a încheiat abia pe 6, cu o singură victorie în play-off. Dumitru Hotoboc e prezent la antrenament. Noul antrenor cu portarii l-a mai pregătit pe Aioani în perioada în care evolua pentru Chindia Târgoviște.
{{text}}