Endrick (17 ani), vârful de atac al naționalei Braziliei, a reușit golul victorios în amicalul cu Mexic (3-2) jucat în Statele Unite și a ajuns la trei meciuri la rând în care a marcat în tricoul Selecao. Viitorul star al lui Real Madrid, cumpărat cu 47,5 de milioane de euro de la Palmeiras, mai punctase în amicalele cu Anglia (1-0) și Spania (3-3).
Va deveni oficial jucătorul lui Real Madrid pe 21 iulie, când va serba majoratul, dar deja este o vedetă în naționala Braziliei. Endrick are la aproape 18 ani, pe care îi va sărbători pe 21 iulie, trei goluri în cinci jocuri în tricoul Selecao. Cu care va lua parte la Copa America, competiție programată în SUA între 21 iunie și 14 iulie.
Endrick a decis soarta amicalului cu Mexic / Foto: ImagoDupă ce a punctat contra Angliei, pe Wembley (1-0, gol decisiv), și a Spaniei (3-3), din postura de rezervă (a intrat după pauză), atacantul format la Palmeiras și pe care noua campioană a Europei l-a lăsat sub formă de împrumut în Brazilia până va împlini majoratul, puștiul minune a „recidivat" și azi-noapte.
Pele legase trei jocuri cu gol la naționala Braziliei în 1958
Purtător al unui număr foarte greu, 9, și comparat deseori ca stil cu conaționalul Ronaldo, Endrick a intrat în locul lui Evanilson abia în minutul 61 al testului cu Mexic, jucat pe Kyle Field Stadion din College Station (Texas), și a marcat cu capul de la 11 metri, în minutul 90, din pasa lui Vinicius Jr, viitorul său coechipier de la Real Madrid.
În acest fel, Endrick a ajuns la trei partide în serie cu gol la naționala auriverde și i-a egalat performanța legendarului Pele. Acesta din urmă stabilise recordul între iulie 1957 și mai 1958 și de-atunci nimeni nu repetase suita!
55de milioane de euro e cota de piață a lui Endrick, potrivit portalului Transfermarkt. Este al zecelea cel mai valoros fotbalist brazilian, lider fiind Vinicius Jr, cu 180 de milioane
Endrick are 21 de goluri în 82 de partide la Palmeiras
În actualul sezon, Endrick are doar patru goluri și două assisturi la Palmeiras în 22 de meciuri din toate competițiile și nu a mai jucat la echipa de club de pe 31 mai, în grupa din Copa Libertadores (0-0 cu San Lorenzo).
În total, la formația din São Paulo a bifat 82 de partide, 21 de goluri și 4 pase decisive. Real Madrid a decis să-l cumpere în vara lui 2022 și a achitat 47,5 milioane de euro, însă nu l-a putut înregistra și este nevoită să aștepte până pe 21 iulie.
Real Madrid a mai plătit 10 milioane pentru bonusuri
Pe lângă suma inițială, președintele Florentino Perez a virat 7,5 milioane de euro în contul lui Palmeiras, ca bonusuri la fiecare cinci goluri semnate. Conform aceluiași contract, atacantul brazilian îi mai poate aduce grupării alb-verde 5 milioane, Madridul fixându-i un barem maxim de 25 de goluri.
„Galacticii" i-au plătit lui Palmeiras încă 2,5 milioane de euro pentru că Endrick a fost convocat la echipa națională, debutând în noiembrie 2023, într-un meci din preliminariile CM 2026, 1-2 cu Columbia.
{{text}}