Rapid a anunțat noul președinte al clubului: Viorel Moldovan, 51 de ani.
- Postul pe care îl va ocupa Viorel Moldovan era vacant după plecarea lui Daniel Niculae.
- Ultima dată antrenor la Petrolul, de care s-a despărțit în martie 2021, Moldovan anunțase că vrea să urmeze o carieră în administrație. El s-a înscris de curând la cursurile de directori sportivi organizate de FRF.
- În ultimii ani, Viorel Moldovan a fost analist TV la Orange Sport și Prima Sport.
Viorel Moldovan, noul președinte de la Rapid
„Sunt mândru și onorat să fiu președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc.
Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri. Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început.
Sunt încrezător că la finalul sezonului 2024/2025 vom putea să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat!”, a precizat Viorel Moldovan pentru site-ul oficial al Rapidului.
Ce înseamnă Viorel Moldovan pentru Rapid
Fostul atacant Viorel Moldovan a jucat pentru Rapid între iarna lui 2006 și vara lui 2007 - a reușit 21 de goluri, inclusiv pe cel împotriva FCSB (pe atunci Steaua), în sfertul de finală de Cupa UEFA, 1-1 pe Stadionul Giulești. A fost foarte iubit ca jucător, fanii vișinii mergând la el acasă pentru a-l convinge să mai evolueze un sezon în Grant, ceea ce a și făcut în 2006-2007.
Ca antrenor, a izbutit o promovare cu Rapidul, în 2014. În 2007, a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp și postul de director sportiv în Giulești.
Viorel Moldovan a fost în ultima vreme expert TV la Orange Sport și Prima SportCV Viorel Moldovan
- S-a născut în Bistrița și a jucat la Gloria din 1989 până în 1993. Au urmat: Dinamo (1993-1995), Neuchatel (1995-1996), Grasshopper (1996-1997), Coventry (1997-1998), Fenerbahce (1998-2000), Nantes (2000-2003 și 2004), Al Wahda (2003), Servette (2004-2005), Timișoara (2005), Rapid (2006-2007)
- A marcat 195 de goluri în ligile în care a evoluat (doar în campionate)
- A înscris de 25 de ori pentru România, în 70 de selecții
- Echipele pe care le-a antrenat: FC Vaslui, FC Brașov, Sportul, Rapid, naționala României (secund), Auxerre, Chindia, Petrolul
2006este anul în care Viorel Moldovan a cucerit Cupa României cu Rapid, ca jucător
Oamenii-cheie acum la Rapid:
- Acționar majoritar: Dan Șucu
- Acționar minoritar: Victor Angelescu
- Președinte: Viorel Moldovan
- Director sportiv: Daniel Sandu
- Antrenor: Neil Lennon
Rapid, aproape de al doilea transfer al verii
Rapid este foarte aproape de aducerea unui fundaș central. Până în acest moment, giuleștenii s-au despărțit de Alex Albu, Iulian Cristea, Kevin Soni, Dragoș Grigore, Jakub Hromada și Cătălin Cîrjan.
A venit un singur jucător, Luka Gojkovic, un mijlocaș sârb în vârstă de 24 ani, ultima oară la Javor, formație care a retrogradat în liga secundă din Serbia.
Luka Gojkovic, noul mijlocaș de la RapidNeil Lennon, antrenorul Rapidului, a vorbit cu BBC despre Rapid și România
„Am fost impresionat de ce a avut de zis patronul de la Rapid. Am fost la București, am văzut facilitățile și infrastructura. E un club în mare creștere. Tot fotbalul românesc e în creștere, naționala e la Euro. Infrastructura progresează, antrenorii sunt buni și există competiție între ei.
Pe hârtie, poate te gândești că nu e așa. Dar, în practică, potențialul e uriaș în România. Am realizat multe în Scoția, acum e șansa mea să-mi lărgesc orizonturile. Mi-a plăcut perioada petrecută în Cipru și sper să-mi placă în România”, a declarat Neil Lennon, pentru BBC.
{{text}}