Prințul William (41 de ani), în calitate de președinte al Federației Engleze de Fotbal, le-a făcut o vizită jucătorilor selecționatei Angliei și a ținut un discurs care să îi motiveze pe jucători cu aproape o săptămână înainte de startul turneului.
S-a întâlnit cu jucătorii înainte ca aceștia să fie plece spre turneul final. Prințul a făcut acest gest și înainte de plecarea la Campionatul Mondial din 2022.
„Băieți, mă gândeam ce să vă zic pe drum, ce aș putea să spun să vă ajut? Eram în drum spre școală cu copilul și am zis «ce aș putea spune echipei Angliei?»
Cea mai bună bucățică de sfat pe care am primit-o este să mâncați de două ori mai mult decât mâncați de obicei. După aceea mi-am imaginat cum alergați pe teren cu burți imense pe teren. Ați putea lua sfatul fiului meu cu un gram de sare”, a declarat Prințul William.
Prințul WIlliam, Gareth Southgate și Harry Kane / Foto: Imago
Prințul William: „Turneele internaționale sunt brutale”
„Turneul este foarte important. Toți ați avut sezoane fantastice. V-am văzut pe fiecare dintre voi jucând sezonul acesta și ați făcut-o foate bine. Fotbalul de club este aici, turneul este aici. După cum știți, turneele internaționale sunt brutale și cer mai mult decât ați putut da deja. Ați avut un sezon greu, dar vă rog să o faceți bine din nou.
Va fi dificil, va fi amuzant, va fi o provocare. Va fi tot ce vă puteți dori când purtați tricoul Angliei. Toată experiența pe care o aveți în fotbalul la nivel de club, trebuie să o aveți mereu în mintea voastră și să vă folosiți de ea.
Cel mai important lucru pe care l-am învățat venind aici și privindu-vă de-a lungul anilor, în fiecare vestiar al Angliei este unitatea. Ce v-a trasmis Gareth de-a lungul anilor, chiar simt că sunteți uniți, luptați unul pentru celălalt, jucacați unul pentru celălalt, și chiar vă pasă când îmbrăcați tricoul.
Vreau să știți cât de mult înseamnă pentru toată lumea că ieșiți pe teren, că dați totul, jucați pentru tricou, jucați unii pentru ceilalți, jucați pentru țara voastră pentru că toată lumea este în spatele vostru și le pasă de cea ce veți face”, a spus Prințul WIlliam.
Prințul William: „Echipa Angliei are o țintă pe spate”
„Trebuie să știți că echipa Angliei are o țintă pe spate. Toată lumea vrea să ne bată. Voi aveți tot talentul din lume, sunteți o echipă minunată, talentul de unul singur nu ne va câștiga turneul. Orice puteți face, bazați-vă pe experiența în alte capitole ale vieții, copilărie, alte inspirații, membrii familiei, orice. Băgați asta în cap, construiți pe ea, pompați-vă cu ea pentru că niciodată nu știți când vă trebuie.
Vă doresc tot binele. Voi privi fiecare meci. Nu voi spune ce fac acasă, e presa în cameră cu noi, dar mă implic foarte tare. Mult succes, băieți”, a transmis Prințul William.
Anglia va debuta la Euro 2024 pe 16 iunie de la ora 22:00 împotriva Serbiei. În grupă cu Anglia mai sunt Slovenia și Danemarca.
Lotul Angliei pentru Campionatul European:
- Portari: Dean Henderson (Crystal Palace), Jordan Pickford (Everton), Aaron Ramsdale (Arsenal)
- Fundași: Lewis Dunk (Brighton), Joe Gomez (Liverpool), Marc Guehi (Crystal Palace), Ezri Konsa (Aston Villa), Luke Shaw (Manchester United), John Stones (Manchester City), Kieran Trippier (Newcastle), Kyle Walker (Manchester City)
- Mijlocași: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Conor Gallagher (Chelsea), Kobbie Mainoo (Manchester United), Declan Rice (Arsenal), Adam Wharton (Crystal Palace)
- Atacanți: Jude Bellingham (Real Madrid), Jarrod Bowen (West Ham), Eberechi Eze (Crystal Palace), Phil Foden (Manchester City), Anthony Gordon (Newcastle), Harry Kane (Bayern), Cole Palmer (Chelsea), Bukayo Saka (Arsenal), Ivan Toney (Brentford), Ollie Watkins (Aston Villa).
{{text}}