Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Plecări în masă de la CFR Cluj » Dan Petrescu a renunțat astăzi la 3 jucători!

Un fost jucător de la CFR Cluj va juca la turneul lui Pique. Foto: Imago

Articol de Cezar Titor   —  luni, 10 iunie 2024

CFR Cluj a anunțat astăzi despărțirea de trei jucători: Filippo Falco, Petar Mamic și Omar El Kaddouri.

Dan Petrescu a anunțat anterior că va exista o remaniere serioasă a lotului, dorindu-și o bancă de rezerve mai puternică decât cea existentă în momentul în care a preluat echipa pentru un nou mandat, obiectivul pentru stagiunea viitoare fiind clar: titlul.

CFR Cluj a renunțat la Mamic, El Kaddouri și Falco

Filippo Falco, italianul în vârstă de 32 ani, a fost transferat de CFR Cluj de la Steaua Roșie Belgrad în perioada de mercato invernal, dorit de Adrian Mutu. Plecat deja de mai mult timp din angrenajul echipei din Gruia, despărțirea a fost oficializată abia astăzi.


Fostul fotbalist de la Lecce, Pescara, Perugia sau Benevento nu a apucat nici să debuteze pentru „feroviari”!

Croatul Petar Mamic a fost transferat tot în această iarnă de CFR Cluj, de la Zalgiris Vilnius, de zece ori campioană a Lituaniei. A evoluat în patru partide pentru ardeleni, fiind integralist o singură dată (4-1 cu FC Voluntari pe 29 ianuarie).

Ultimul meci în care a îmbrăcat tricoul vișiniu este chiar rușinea cu Corvinul Hunedoara din Cupa României, partidă în urma căreia Adrian Mutu a fost demis de la cârma echipei.

Omar El Kaddouri (33 ani) completează lista numelor sonore transferate de echipa din Gruia care nu au evoluat pe măsura așteptărilor. Îi putem aminti și pe Julio Baptista și pe Yevhen Konoplyanka în această categorie. Ca și în cazul celorlalți doi, marocanul a fost adus în această iarnă.


A fost folosit predominant din postura de rezervă, reușind unicul său gol în tricoul CFR-ului pe 17 februarie (3-1 cu FCU Craiova). A evoluat ultima dată în victoria formației patronate de Neluțu Varga cu Sepsi, scor 2-1, în care a și reușit o pasă decisivă.

„Le mulțumim pentru munca depusă și le urăm multă baftă mai departe în carieră!” a fost mesajul ardelenilor către cei trei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.