Campionate

Tottenham plătește 30 de milioane pentru un fotbalist care va juca lângă Radu Drăgușin » Postecoglou insistă să îl transfere din Franța

Tottenham, echipa la care evoluează Radu Drăgușin (22 de ani), este interesată de transferul lui Vanderson (22), fundașul dreapta de la AS Monaco.

Articol de Alexandru Tomuțiu  —  Monday, 10 June 2024

Tottenham, echipa la care evoluează Radu Drăgușin (22 de ani), este interesată de transferul lui Vanderson (22), fundașul dreapta de la AS Monaco.

Cei de la Tottenham caută un înlocuitor pentru Emerson Royal, fundașul dreapta care are șanse mari să părăsească capitala Angliei în această vară. Givemesport anunță că acesta este dorit cu insistență de AC Milan.

Tottenham îl poate cumpăra pe Vanderson pentru 30 de milioane de euro

Aceeași sursă susține că Tottenham a început negocierile cu Monaco pentru a-l aduce pe Vanderson. Transferul s-ar putea face în schimbul a 30.000.000 de euro. Postecoglou insistă pentru aducerea apărătorului brazilian. Totul depinde de plecarea lui Emerson Royal.

Vanderson este văzut drept unul dintre cei mai buni fundași dreapta din prima ligă franceză. El ajungea la Monaco în ianuarie 2022. De atunci, a adunat 68 de meciuri și 6 de goluri în campetiția internă.

Vanderson (n.r. la minge), jucând pentru AS Moncano

În cariera lui, brazilianul a mai evoluat doar pentru Gremio, club din țara lui natală.

În urmă cu 5 zile, Tottenham a anunțat despărțirea de 4 jucători, toți ajunși la final de contract.

Ange Postecoglou a vorbit în mod frecvent despre nevoia de remaniere a lotului. Până să puncteze la capitolul „sosiri”, Tottenham a anunțat o parte dintre jucătorii care vor părăsi echipa.

A început „curățenia” promisă de Ange Postecoglou la Tottenham

Eric Dier, fundaș central englez în vârstă de 30 de ani, a evoluat din ianuarie încoace la Bayern Munchen, sub formă de împrumut. Contractul cu Tottenham i-a ajuns la final, el va continua în Bavaria.

Japhet Tanganga, alt stoper englez, în vârstă de 25 de ani, se desparte la rândul lui de echipa lui Postecoglou. Crescut chiar de Tottenham, Tanganga a jucat de 50 de ori la prima echipă, fiind împrumutat în sezonul 2023/2024 mai întâi la Augsburg, apoi la Millwall.

Alt jucător care pleacă de la Tottenham este fundașul stânga Ryan Sessegnon, 24 de ani. În momentul transferului la Spurs, în vara lui 2019, Ryan era considerat a fi o mare speranță a fotbalului englez, dar accidentările repetate i-au blocat ascensiunea. A jucat doar de 57 de ori la Tottenham, numai în două rânduri în sezonul 2023/2024, în care o accidentare musculară i-a tot dat bătăi de cap.

În fine, de la Spurs pleacă și croatul Ivan Perisic, care semnase cu Tottenham în vara lui 2022. Perisic a petrecut prima jumătate a acestui an în țara natală, la Hajduk Split, unde va continua să joace după expirarea contractului cu Tottenham. La Spurs, Perisic a adunat 50 de apariții, în care a înscris o singură dată. S-a descurcat mult mai bine ca servant, cu 14 pase decisive.

VIDEO. Patronul restaurantului românesc din Munchen despre viața pe care o are în Germania de 36 de ani: „Germania s-a schimbat radical, dar nu în bine, așa că dacă puteți, munciți bine în țară”

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.