Alegerile din weekend aduc la Bruxelles un Parlament European cu puternice accente de dreapta, în care Partidul Popularilor Europeni (PPE - centru-dreapta), condus de Manfred Weber, promite să renunțe la unele proiecte ecologiste, inclusiv în domeniul auto.
În vizor este așa-numita Green Deal, legislație centrală pentru Comisia Europeană din ultimii 5 ani, care a setat obiective ambițioase privind emisiile cu efect de seră.
Weber crede că e momentul ca Uniunea să abandoneze ținta setată în domeniul renunțării totale la autovehicule pe combustibil fosil: anul 2035. De altfel, acesta a fost primul lucru pe care l-a menționat în discursul victoriei de după alegerile europarlamentare, notează Politico.
Într-o declarație pentru sursa citată, Weber a spus că setarea anului 2035 ca țintă „a fost o greșeală” și a promis că va începe negocierile pentru a renunța la această dată în zilele următoare.
Peter Liese, responsabil privind politica climatică în PPE, crede că e nevoie de un Green Deal mai puțin restrictiv. „Va trebui să facem câteva ajustări. Interzicerea motoarelor cu combustie trebuie să dispară”, a spus el. Un alt domeniu critic va fi agricultura, pe care PPE a promis că o va proteja de o reglementare mai agresivă a climei.
Anularea interdicției auto ar contrazice în mod direct opțiunea candidatului principal al PPE, președintele actual al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a introdus interdicția și a susținut-o în campania pentru un al doilea mandat de cinci ani în calitate de director executiv al UE.
Trendul este la nivel global, în emisfera vestică, acolo unde mari mișcări politice încearcă să frâneze ceea ce văd ca legislație excesivă în favoarea mașinilor electrice și în defavoarea producătorilor tradiționali. Una dintre marile frici este de China, țară care deține marile resurse în ceea ce privește producția de baterii și care a reușit să scadă costurile de producție.
186 de europarlamentarisunt în PPE, cel mai mare partid din Parlamentul European
98% dintre europeni respiră aer poluat
O anchetă a celor de la Guardian a constatat la finalul anului trecut că 98% dintre europeni respiră aer poluat, extrem de dăunător, care cauzează în jur de 400.000 de decese pe an.
Cea mai afectată țară din Europa ar fi Macedonia de Nord, acolo unde aproape două treimi dintre oamenii trăiesc în zone cu de 4x mai mult decât recomandările OMS (PM2,5). Mai mult, s-au observat 4 zone cu poluare de aproape șase ori mai mare, inclusiv în capitala Skopje.
Aerul din Europa de Est este semnificativ mai prost decât în Europa de Vest, cu excepția Italiei, unde nordul e puternic industrializat și respiră aer de 4x cât cifra OMS pentru particule periculoase în aer.
{{text}}