Cristian Cernodolea, avocat specializat în sport și agent FIFA, conectat la piața de transferuri din România și nu numai, a fost invitat, azi, la GSP Live și a vorbit despre posibilitatea ca Albion Rrahmani să plece în această vară de la Rapid # Cernodolea susține despre atacantul în vârstă de 23 de ani că se va transfera sigur în următoarele săptămâni pentru mai mult de 6 milioane de euro.
Rrahmani, despre care se spune că ar fi curtat inclusiv de Rangers, a venit vara trecută în România, de la FC Ballkani, în schimbul a 600.000 de euro. În primul sezon, kosovarul a înregistrat cifre excelente în tricoul Rapidului: 17 goluri și 5 pase decisive în 26 de apariții oficiale.
VIDEO. Agent FIFA: „Rrahmani pleacă vara asta de la Rapid pentru mai mult de 6 milioane”
Așa cum era de așteptat, Rrahmani a atras deja interesul mai multor cluburi din străinătate.
„Știind piața și ce se întâmplă în piață, sunt absolut convins că Rrahmani va pleca în vara asta. Știu că Rapid are oferte pe masă. Există multe echipe care au venit să-l vadă, echipe importante, au fost scouterii lor la meciuri în București. Sunt convins că pe unii dintre ei i-a impresionat, am informații în acest sens.
Dacă ar fi să estimez, aș spune că la momentul ăsta sunt aproape convins că Rapid are între 5 și 6 milioane pe masă pentru Rrahmani. Și nu cred că o să-l vândă pe suma asta, clubul țintește undeva spre 7-8 milioane.
E un atacant cu calități particulare, are viteză, e tehnic, vede bine poarta, pasează, nu e genul de «9» clasic, precum Blănuță, de exemplu, un atacant puternic, înalt. Există multe echipe care caută exact genul lui Rrahmani de atacant. Cu siguranță se vinde vara asta pentru mai mult de 6 milioane”, a declarat Cernodolea la GSP Live.
6 milioane de euroa fost cea mai mare sumă primită vreodată de Rapid pentru un jucător, transferul lui Cristi Săpunaru, în 2008, la Porto
3,5 milioane de euroe cota de piață a lui Rrahmani, conform portalului de specialitate Transfermarkt
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}