Nicușor Stanciu, 31 de ani, s-a lovit la încheietura mâinii drepte la ședința din sală de la stadionul din Wurzburg, după care s-a pregătit cu o fașă care i-a acoperit zona cu probleme, după cum au observat reporterii GSP prezenți în Germania.
Ghinion pentru căpitanul naționalei la primul antrenament din Germania! De fapt, de la ședința de pregătire de dinaintea primului antrenament de la Wurzburg.
Nicușor Stanciu, 31 de ani, s-a lovit la mâna dreaptă, mai exact la încheietura mâinii drepte la antrenamentul din sală, înainte ca echipa să iasă pe teren.
VIDEO. Nicolae Stanciu s-a antrenat cu mâna bandajată
Fotbalistul primei reprezentative a avut o grimasă de durere după impactul nedorit, după care a continuat ședința de pregătire indoor. Ulterior, a ieșit alături de coechipieri și făcut antrenament pe teren fără probleme.
Nicușor Stanciu, implicat la antrenament, salutări și zâmbete pentru suporteri
A fost printre cei mai implicați de la sesiunea de pregătire, a avut și câteva secunde pe care le-a dedicat suporterilor. Printre cei 5.000 de oameni prezenți la arena din Wurzburg s-au numărat și copii, nu neapărat români, care au asistat de la gard la antrenamentul deschis publicului.
Câțiva dintre ei i-au strigat numele lui Nicușor Stanciu, după care i-au solicitat tricoul de joc, în limba engleză și în germană! Fotbalistul naționalei i-a privit cu simpatie, le-a făcut cu mâna, după care a rămas concentrat pe ședința de pregătire.
70de selecții și 14 goluri are Stanciu la echipa națională
Ca și ceilalți coechipieri, Stanciu a pătruns pe teren, la începutul antrenamentului, cu un tricou alb, cu numele său și cu echipele la care a activat în carieră. Echipamentul-suvenir a fost aruncat spectatorilor în startul sesiunii de pregătire.
29de meciuri, 6 goluri și 7 assist-uri a adunat Stanciu pentru echipa sa de club, Damac, în sezonul încheiat recent
{{text}}