Fotbal   •   Nationala   •   EURO 2024

Răzvan Raț avertizează înaintea debutului României la EURO 2024: „Ar trebui să ne temem”

Răzvan Raț

Articol de Andrei Petrescu, Romeo Ene, Răzvan Petrescu (video)   —  marţi, 11 iunie 2024

Răzvan Raț (43 de ani), fost component al echipei naționale, a vorbit despre șansele României în primul meci de la EURO 2024, în fața Ucrainei.

Fostul fundaș stânga a participat la „Mindset de Campion”, primul eveniment românesc de tip emisiune cu public care abordează rolul semnificativ pe care îl joacă atitudinea mentală, provenită din sport, în determinarea obținerii rezultatelor pozitive în toate aspectele vieții. Raț este convins că naționala lui Edi Iordănescu va avea o misiune complicată în meciul cu Ucraina, primul de la Campionatul European din Germania.

VIDEO. Răzvan Raț, despre șansele României la EURO 2024: „Jucătorii Ucrainei au demonstrat”


Răzvan Raț cunoaște fotbalul din Ucraina. A evoluat pentru Șahtior în perioada 2003-2013 și este conștient de faptul că România va avea de lucru în primul meci de la Campionatul European.

„Foarte greu de spus la momentul acesta. Să spui acum care este strategia corectă, cred că va fi în funcție de cum te obligă adversarul. S-ar putea să fim obligați să stăm în apărare și să aplici cartea contraatacului.

Am avea jucători de viteză și jucători care ar putea surprinde pe contraatac, nu cred că e o strategie rea. Cred că atâta timp cât avem posibilitatea și de a ține mingea și de a avea o posesie, de a construi lucruri, de ce nu? Cred că sunt jucători la Ucraina care, în afară de cluburile la care activează, au și demonstrat, au avut sezoane bune. Vorbim de Dovbyk, Tsygankov, Mudryk, care are motor în spate, e cineva care îi suflă în pânze și aleargă foarte bine, e un jucător care s-a vândut pe o anumită sumă și nu s-a vândut degeaba.


Ei sunt cei mai reprezentativi, sunt și alți jucători care evoluează la Dinamo Kiev, Șahtior, l-am uitat pe Zinchenko. Ar trebui să ne temem, dar nu în sensul în care am pierdut dinainte, să-i tratăm așa cum se cuvine și să încercăm să scoatem maxim din acest meci. Chiar dacă Ucraina are o echipă foarte foarte bună nu este câștigătoare dinainte, ca și Belgia. S-ar putea să fie bine pentru noi”, a spus Răzvan Raț, în cadrul evenimentului „Mindset de Campion”.

Match Preview » Germania - Scoția, Euro 2024

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.