Fotbal   •   Liga 1   •   PLAN

Întâlnire de gradul ZERO! Ultrașii pregătesc „Legea suporterilor” ca alternativă pentru „Legea lui Mitică”

+10 Foto
Ultrașii români pregătesc înlocuirea Legii 4/2008

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 12 iunie 2024

Ultrașii din fotbalul românesc pregătesc un nou moment istoric după ce s-au unit în Peluza Sud a stadionului Steaua, pentru meciul amical al României cu Liechtenstein. Aceștia au avut marți o întâlnire cu câțiva politiceni și cu conducători importanți din fotbalul românesc pentru implementarea „Legii suporterilor”, care își propune să înlocuiască Legea 4, implementată în perioada în care Dumitru Dragomir era președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.

Ultrașii acuză faptul că au fost arestați în dosarul „Pyro” din cauza torțelor pe stadioane pe care le-au introdus. Au tras un semnal de alarmă la meciul amical dintre România și Liechtenstein, pe 7 iunie, atunci când s-au unit și au protestat împreună, în urma numeroaselor rețineri din rândul suporterilor.

Cei mai importanți lideri de galerie din România s-au întâlnit marți cu nume importante din scena politică și cu conducătorii cluburilor pentru a înlocui Legea 4 din 2008, cunoscută drept „Legea lui Mitică”, potrivit iamsport.

Ultrașii pun la cale „Legea Suporterilor”


Noua lege ar trebui să înlocuiască Legea 4 din 2008, anunțul urmând a fi făcut zilele următoare. Ultrașii au protestat în ultimii 16 ani din cauza faptului că Dumitru Dragomir, președintele LPF din acel moment, a propus această lege care îi sancționează pe cei care aprind materiale pirotehnice pe stadioane cu 3 ani de închisoare cu executare.

Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive a fost aspru criticată de ultrași încă de la acel moment, care au acuzat că e o lege mult prea dură şi prost inspirată din cea britanică. Ulterior, politicieni din Camera Deputaților au încercat să aducă unele completări și mai aspre.

Suspendarea se aplică chiar și în contextul în care ultrașii contestă procesul verbal de amendă. Înaintea partidei României cu Liechtenstein, mai mulți membri importanți ai facțiunilor ultra din țară s-au pozat unul lângă altul, lăsând rivalitățile și orgoliile personale la o parte. FCD Sud, Sud Steaua, Nord Rapid, Sud și Nord Craiova au fost printre grupările reprezentate. Alături de ele au fost și suporteri de la Argeș, Constanța, Galați, Hunedoara sau Arad.


VIDEO. România - Liechtenstein. Ultrașii din toată țara s-au strâns pe Stadionul Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.