International   •   Euro 2024   •   NAȚIONALĂ

Expulzat din Franța, desconsiderat de echipa unde a crescut, un fotbalist al naționalei României este vânat să ajungă în Ligue 1 sau în Serie A: „Regula Under 21 l-a făcut mare”

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 12 iunie 2024

Bogdan Racovițan, 24 de ani, a primit o veste cruntă în 2020 când era la Dijon, echipa orașului în care s-a născut. # Francezii i-au oferit un salariu de nimic pentru a fi doar la număr la seniorii formației. # FC Botoșani l-a luat și actualul internațional a jucat și fiindcă era eligibil U21 # A ajuns în Polonia, pentru 600.000 de euro sumă de transfer, acum polonezii nu acceptă mai puțin de 4 milioane de euro, plus procente, pentru a-l ceda în Franța sau în Italia

Bogdan Racovițan, 24 de ani, este una dintre surprizele ale naționalei pentru EURO 2024. Aparent, surpriză. Fundașul central este unul dintre oamenii de bază ai lui Rakow, campioana din 2023 și locul 7 în ultima ediție din Ekstraklasa.

Stoperul de 1,87 de metri i-a obținut încrederea lui Edward Iordănescu, care îl vede unul dintre titularii viitori ai primei reprezentative. Poate oricând să apară în formula de start și la competiția din Germania, în cazul în care se va întâmpla ceva neprevăzut - o accidentare - în cazul lui Andrei Burcă.

Bogdan Racovițan n-a vrut să fie la număr la Dijon


Racovițan a crescut enorm în ultimii patru ani. Născut la Dijon, a început fotbalul acolo, la gruparea din Hexagon, însă la finalul junioratului a dat ochii cu realitatea crudă. Pe care o trăiesc mulți fotbaliști din campionatul Franței, din ligile premium din Europa.

„Când a încheiat junioratul, Dijon i-a oferit doar 800 de euro net pe lună. I s-a spus că e nevoie de el doar ca să vină la antrenamentele primei formații, întrucât Dijon joacă deja cu doi stoperi. Pe care îi are, îi avea la vremea respectivă, iar el să fie rezerva rezervei!

Adică al 4-lea în linia defensivă. I-au spus că doar pentru asta îl vor, practic. L-au desconsiderat, acesta e adevărul. Nu i se dădea nicio șansă de a se impune.

Nu doar lui, se mai întâmplă în Franța cu mulți jucători crescuți în academiile de acolo. Avea colegi de generație care au preferat să plece să joace în Luxemburg, în prima ligă, doar ca să fie undeva la seniori", au povestit apropiații internaționalului.


1,8milioane de euro este cota lui Racovițan pe transfermarkt

Regula U21 din România l-a ajutat pe Bogdan Racovițan să crească la FC Botoșani

Bogdan a crescut cu gândul că va ajunge fotbalist în Ligue 1, așa cum a fost preferatul său, Claudiu Keșeru, fost jucător la Nantes, Angers, Bastia, Libourne și Tours. Când era doar un puști a făcut un poză cu ardeleanul, fost internațional al României, pe care a păstrat-o în agenda personală.

Totuși, sfătuit și de familie, și de reprezentanții săi a sosit în România, în țara în care s-au născut părinții săi. În februarie 2021, a semnat cu FC Botoșani.

„Bogdan a beneficiat din plin de regula U21 din Liga 1, adus de nea Valeriu Iftime la Botoșani. Pe un salariu de aproximativ 2.000 de euro/lună, dar mai important este că a avut posibilitatea de a crește în fotbal.

În primele șase luni nu a jucat deloc, că nimic nu e ușor în fotbalul de performanță. Apoi, a fost în cantonament, a prins primul 11 și, sub comanda lui Marius Croitoru, a crescut ca un voinic. N-a mai ieșit din echipă.

Iar Botoșaniul l-a vândut peste un an cu 600.000 de euro la Rakow! Racovițan a vrut să le demonstreze tuturor că e fotbalist, că poate. Nu să fie la număr", au continuat apropiații apărătorului.

25de meciuri și un gol a bifat pentru FC Botoșani

Mă bucur enorm pentru convocare. Aștept cu nerăbdare meciurile. Vom da totul cu toții ca să ne facem suporterii mândri. Hai, România!

Bogdan Racovițan

Bogdan Racovițan

Bogdan Racovițan se poate întoarce pe cai mari în Hexagon. Dar poate semna și un supercontract în Serie A

Racovițan este acum în Polonia, dar în această vară se pregătește să urce în carieră. Este monitorizat de echipe din Ligue 1 și din Serie A, după Euro vor fi negocierile finale. Rakow va încasa cel puțin de șapte ori mai mult decât a plătit pentru el, dacă nu chiar mai mult.

"Românul nostru e dorit din nou în Franța. El are și cetățenie franceză, e cunoscut acolo, în Hexagon, sunt contacte să se întoarcă. Dar poate ajunge și în Italia. Vedem ce va fi după Euro", au declarat sursele GSP.

Dijon este în liga a treia din Franța, nu își mai permite în prezent să-l aibă pe Bogdan Racovițan. Pentru formația de seniori a orașului în care s-a născut nu a evoluat deloc. Ci doar la formația secundă, din divizia a 5-a. Echipe din prima parte a clasamentului din Franța îl monitorizează pe Racovițan și se interesează de condițiile în care îl pot avea pe Racovițan.

+15 Foto
Marius Niculae cu un micuț suporter. Balonul cu mesajele jucătorilor naționalei și a lui Edi Iordănescu. Foto: Eduard Apostol (GSP)

3trofee a cucerit în Polonia, cu Rakow, inclusiv campionatul intern în 2023

2selecții are la echipa națională a României

48de meciuri, 3 goluri și un assist a adunat Racovițan pentru Rakow în sezonul abia încheiat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.