International   •   Stranieri   •   LA LIGA

Horațiu Moldovan a remarcat la Diego Simeone un obicei pe care-l are și Hagi în Superliga: „Foarte rar se întâmplă ca la noi”

Horațiu Moldovan/ foto: Instagram @Atletico Madrid

Articol de Mitică Docan   —  miercuri, 12 iunie 2024

Horațiu Moldovan s-a transferat în ianuarie la Atletico Madrid, de la Rapid, dar nu a apucat să joace în niciun meci pentru trupa lui Diego Simeone și tocmai a anunțat că vrea să plece de la club!

Portarul român în vârstă de 26 de ani, prezent în lotul lui Edi Iordănescu pentru Euro 2024, a explicat ce a întâlnit în Spania, cum sunt antrenamentele și care e atitudinea staff-ului, precum și a jucătorilor de nivel înalt față de fotbal.

Horațiu Moldovan: „Nu stă nimeni să se uite dacă ai dormit sau ai băut aseară”

„La început, a fost intensitate mult mai mare la antrenamente. Dar, după câteva ședințe, m-am adaptat. Am învățat și limba. Nu am avut mediatator, dar am făcut cu o profesoară pe Zoom. Diego Simeone e un bun motivator. Foarte bun. La început, nu înțelegeam prea multe. Îmi mai traducea Oblak. Dar când îl vezi în fața ta, cum trăiește fiecare antrenament ... de parcă ar fi ultimul meci. E ceva. Mie mi-a rămas în minte meciul cu Inter Milano.


Am jucat acasă și a fost o atmosferă incredibilă. Și la penaltyuri ... E foarte mare diferența între La Liga și noi. De la organizare, la condiții. De exemplu, dacă jucăm seara, plecăm în ziua meciului! Foarte rar se stă în cantonamente, doar în Champions League, cu o zi înainte.

Nu te verifică nimeni dacă ai dormit seara, dacă ai băut etc, poți să faci ce vrei. Dacă nu dai randament pe teren, având în vedere ce adversitate este, imediat se decide. Trebuie să îți faci treaba pe teren, dar și jucătorii sunt foarte responsabili, foarte profesioniști. E penibil să verifici pe cineva, la nivelul acesta, sincer”, a explicat Horațiu Moldovan în podcastul „Tare de tot”.

Cantonamentele lungi erau, până în ultimii ani, o constantă în fotbalul românesc. Gică Hagi a fost primul antrenor care a scurtat dramatic durata cantonamentelor, cerându-le jucătorilor să se reunească cu o zi înaintea meciurilor din Superliga, o măsură inovativă pentru România.

Noi suntem prima campioană din istoria României, prima ever, care nu mai facem cantonament. Noi stăm acasă, venim la meci.

- Gheorghe Hagi, după ce a luat titlul cu Farul, sezonul trecut


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.