Fotbal   •   Nationala   •   EURO 2024

Principiul lui Edi, pus la lucru în Wurzburg: „Așa ai șanse mai mari la victorie!” » Are dreptate selecționerul? Am verificat datele din campanie

+31 Foto
Imagini de la antrenamentul naționalei din 12 iunie FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Andrei Crăiţoiu, Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru, Daniel Grigore   —  miercuri, 12 iunie 2024

Edi Iordănescu vrea ca elevii lui să-și câștige cu precăderile duelurile la meciurile de la Euro 2024, ceea ce statistic s-a dovedit să ofere o șansă suplimentară la victorie # Selecționerul pune preț pe acest aspect, dovadă fiind modul în care a început antrenamentul de miercuri dimineață al naționalei, în care a testat capacitatea elevilor săi de a face față la duelurile fizice, 1 la 1.

Cine câștigă duelurile are, statistic, șanse mai mari să câștige și partida” este deviza după care lucrează Edi Iordănescu. Selecționerul știe că partidele de la turneul final vor avea o intensitate cu care nu toți „tricolorii” sunt obișnuiți și vrea să se asigure elevii lui vor sta bine pe picioare. În consecință, a pus la punct antrenamente menite să lucreze la acest aspect.

3 tipuri de exerciții la antrenamentul naționalei de astăzi

Jucătorii au ieșit la antrenament relaxați și cu zâmbetul pe buze, bucurându-se de faptul că sunt prezenți la turneul final. Antrenamentul „tricolorilor” din această dimineață, primul al zilei și al treilea în total de la sosirea în Wurzburg, a debutat cu o serie de 3 exerciții hibrid, menite să-i solicite fizic, dar în același timp să le exerseze jucătorilor prima atingere, viteza de reacție, finalizarea și rezistența în duelurile 1 la 1.


Staff-ul lui Edi Iordănescu i-a împărțit pe jucători în 3 grupuri, fiecare dintre ele trecând prin cele 3 soiuri de exerciții, prin rotație.

FOTO. Imagini spectaculoase de la antrenamentul României

Cel mai intens exercițiu a implicat o minge uriașă de cauciuc. Pe rând, fiecare jucător a ținut în brațe acel balon și a trebuit să opună rezistență, în timp ce altul încerca să-l împingă. Scopul? Să le testeze jucătorilor capacitatea de a rezista în duelurile fizice intense. Apoi fiecare trebuia să sprinteze, fie în slalom, fie drept, și să trimită mingea cu capul într-o poartă de dimensiuni reduse.


+31 Foto
Imagini de la antrenamentul naționalei din 12 iunie FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

O parte dintre jucători s-au remarcat la acest exercițiu. Radu Drăgușin, călit în Premier League, Daniel Bîrligea și Denis Alibec s-au dovedit a fi extrem de puternici pe picioare. Marius Marin a finalizat excelent cu capul, în timp ce jucătorul care a primit cele mai multe laude de la selecționer pentru felul în care s-a descurcat a fost fundașul dreapta Vasile Mogoș.

VIDEO. Cele 3 exerciții la care au fost supuși jucătorii naționalei astăzi

Ce presupuneau celelalte două exerciții pregătite de Iordănescu

Unul dintre celelalte exerciții presupunea ca jucătorii să sară într-un picior prin mai multe cercuri, să treacă printre câteva jaloane și apoi să recupereze o minge pasată în stânga sau în dreapta de un membru din staff.

Al doilea presupunea ca fiecare jucător să sară peste o serie de gărdulețe și să sprinteze în linie dreaptă pentru a opri o minge trimisă către o poartă.

Datele îi dau dreptate lui Edi Iordănescu: mai multe dueluri câștigate, mai mari șansele de succes

Așadar, Edi Iordănescu este convins că a câștiga duelurile este cheia pentru obținerea victoriilor. Dar este crezul lui Edi susținut de statistici? Aruncăm o privire la datele furnizate de Wyscout.

Pe parcursul campaniei, „tricolorii” au câștigat 6 dintre cele 10 meciuri disputate, restul de 4 încheindu-se cu rezultate de egalitate.

În toate cele 6 dueluri câștigate, „tricolorii” au avut un procentaj al duelurilor câștigate cel puțin egal cu al adversarilor, dacă nu mai mare!

+34 Foto
Edward Iordănescu FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Iată cum au stat elevii lui Edi Iordănescu la acest capitol pe durata preliminariilor:

Meci

Dueluri câștigate România (%)

Dueluri câștigate adversar (%)

2-0 vs. Andorra

48%

44%

2-1 vs. Belarus

50,64%

44,68%

0-0 vs. Kosovo

43,82%

49,8%

2-2 vs. Elveția

43,48%

49,07%

1-1 vs. Israel

46,19%

50,48%

2-0 vs. Kosovo

50,53%

48,4%

0-0 vs. Belarus

50,21%

46,84%

4-0 vs. Andorra

51,67%

35,56%

2-1 vs. Israel

48,11%

47,17%

1-0 vs. Elveția

47,57%

47,57%

208,4este numărul mediu de dueluri totale din meciurile pe care România le-a disputat în preliminarii

Observăm cum în 5 dintre cele 6 victorii România are un procentaj superior al duelurilor câștigate, iar în succesul rămas, 1-0 cu Elveția, procentajul este egal cu al adversarilor.

În meciurile în care „tricolorii” au suferit cel mai tare pe parcursul campaniei, 0-0 cu Kosovo, 2-2 cu Elveția și 1-1 cu Israel, procentajul de dueluri câștigate de către români a fost net inferior oponenților.

Singurul meci încheiat la egalitate în care „tricolorii” au câștigat mai multe dueluri a fost remiza albă cu Belarus din octombrie, 0-0, un meci în care elevii lui Iordănescu au avut controlul și mai multe ocazii și ar fi trebuit în mod normal să se impună.

Programul României la Euro 2024:

  • 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.