Julian Nagelsmann (36 de ani) a renunțat la Alexander Nübel, care făcuse un sezon excelent la Stuttgart, păstrându-l ca al treilea portar pe Oliver Baumann, fără niciun meci la națională. Mai mare a fost surpriza când selecționerul nemților l-a chemat pe Jan Reichert (22 de ani), titular la Nurnberg II, din Regionalliga Bayern!
Misiunea acestuia e să-i ajute la pregătiri pe Manuel Neuer și Ter Stegen. Ideea nu este însă originală, Gareth Southgate procedând la fel la reprezentativa Angliei.
Se întâmplă lucruri ciudate la nemți cu câteva zile înaintea debutului la Euro 2024, naționala țării gazdă a turneului final înfruntând vineri seară Scoția. Dacă se mai produc situații neplăcute, de genul forfaitului anunțat de mijlocașul Aleksandar Pavlovic, care ratează competiția din cauza unei amigdalite și a fost înlocuit în lotul Germaniei cu Emre Can, mai greu de înțeles e decizia lui Julian Nagelsmann.
Selecționerul a uimit prin alegerile lui în privința portarilor convocați, dincolo de preferința obsesivă de a miza ca titular pe Manuel Neuer.
Al treilea portar al Germaniei are zero selecții la 34 de ani!
De altfel, Andre ter Stegen s-a revoltat și a criticat alegerea în privința păstrării sale ca rezervă, iar la câteva zile, antrenorul Mannschaftului l-a trimis acasă pe Alexander Nubel.
Deși goalkeeperul de 27 de ani, pe care Bayern l-a împrumutat la VfB Stuttgart, a făcut un sezon trecut extraordinar (11 meciuri din 30 jucate fără gol primit!), Nagelsmann n-a mai avut nevoie de el la Euro 2024 (fusese convocat în efectivul provizoriu), păstrându-l pe Oliver Baumann (Hoffenheim), care până la 34 de ani n-a apucat măcar să debuteze!
Nagelsmann l-a copiat pe Southgate
Nagelsmann a considerat probabil că Baumann nu e suficient de potrivit pentru a-l ajuta în pregătirea specifică a ultimilor apărători cu mănuși și a venit cu o idee stranie, însă deloc originală.
S-a inspirat de la omologul său englez, Gareth Southgate, și a chemat de urgență, ca invitat în delegația nemților, un tânăr neobișnuit cu meciurile profesioniștilor.
25 de meciuri în a patra ligă germană!
Pentru că naționala gazdă și-a ales cartierul general la Herzogenaurach, orășel în apropiere de Nurnberg, s-a gândit să convoace chiar un portar de la echipa locală, ce evoluează în 2. Bundesliga.
Alegere făcută pentru apropierea de fani
Jan Reichert are 22 de ani și n-a bifat decât o apariție în tot campionatul trecut (la 0-2 cu Hamburg). În rest, Jan a fost trimis la formația secundă, din Regionalliga Bayern, a patra divizie, de amatori! A intrat în 25 de meciuri și scopul aducerii sale în lot (fără a figura între cei 26 oficiali) este de a-i ajuta la pregătiri pe titularii Neuer și ter Stegen.
L-a recomandat directorul sportiv al lui Nurnberg, Joti Chatsialexiu, care a zis despre Reichert că este „talentat și promițător". Iar Nagelsmann a vrut să îi atragă pe fanii locali să sprijine Mannschaftul.
Eu și fratele meu ne aflam deja pe drum când am primit brusc un telefon. Eram complet confuz! La început nu mi-a venit să cred, însă acum aștept cu nerăbdare oportunitatea specială. Este o adevărată onoare pentru mine. Voi face tot ce-mi stă în putință pentru a ajuta echipa națională
Jan Reichert, portar german
Primul ce a procedat așa a fost Gareth Southgate cu Tom Heaton (38 de ani), ce s-a alăturat naționalei Angliei ca portar de antrenament. "Sunt foarte încântat că Tom a acceptat să ni se alăture în Germania. Experiența ne spune că turneul poate solicita foarte mult grupul nostru de portari.
Guiton joacă un rol inestimabil în pregătiri. În afara terenului e o persoană pe care o cunoaștem bine cu toții. El va contribui și la atmosfera pozitivă pe care încercăm întotdeauna să o creăm", a explicat selecționrul Albionului. Heaton, de altfel, are experiență la echipa națională.
Doar trei meciuri în trei sezoane la Manchester United!
În 2016-2017, el a bifat trei prezențe. Din 2021, el face parte din lotul lui Manchester United, dar în sezonul trecut nu a jucat deloc (are în total trei meciuri în trei sezoane!):
„Sunt foarte onorat să primesc această ofertă din partea lui Gareth. Să ai parte de o invitație de a merge la un turneu mare, pentru a-i ajuta pe toți cu tot ceea ce pot, și a a transmite experiența mea este un moment de mândrie".
{{text}}