Adrian Mititelu (56 ani), patronul celor de la FCU Craiova, a comentat plecările lui Juan Bauza și William Baeten la CFR Cluj, afirmând faptul că cele două părți s-au înțeles, singurul detaliu rămas de pus la punct fiind situația financiară a celor doi.
Totodată, „boss”-ul formației din Bănie a argumentat de ce, în ciuda plecărilor celor doi din angrenajul lui Marius Croitoru, FCU are o șansă importantă de a reveni în elita fotbalului românesc.
FCU și CFR Cluj s-au înțeles în privința transferurilor lui Bauza și Baeten. Pe lângă motivele financiare, cei doi având împreună o remunerație lunară de 34.000 euro, Adrian Mititelu susține că le-a făcut o promisiune acestora: că nu vor evolua în eșalonul secund.
„Este adevărat. Am bătut palma, am ajuns la o înțelegere cu Neluțu Varga și Dan Petrescu. Urmează ca jucătorii să fie de acord cu acest transfer, ar fi vorba de un împrumut pe o perioadă de un an.
Ei au transmis clar că nu vor să evolueze în Liga a 2-a, îi înțeleg, au dreptate. Deși au ajuns și din vina lor aici, eu i-am înțeles că au un anumit nivel. Le-am respectat această doleanță”, a transmis patronul alb-albaștrilor la Fotbal Club, emisiune realizată de Digi Sport.
FCU Craiova a retrogradat la finalul sezonului trecut de Superligă, în urma unui epilog stagional dezastruos. Cu toate acestea, Mititelu nu renunță și vrea să revină, pe cât de repede posibil, în elita fotbalului românesc.
„Avem un lot foarte puternic, nici nu se pune problema să avem alt obiectiv în afara celui de a promova. Ne vom bate pentru fiecare punct, va fi foarte greu, însă ratarea promovării ar fi mai dificilă ca retrogradarea.
Avem suficienți jucători de valoare. Vreau să îl aduc pe Claudiu Bălan înapoi, în primul rând. Croitoru are libertatea necesară pentru a își duce planurile la bun sfârșit, dar să fie în concordanță cu cele de performanță ale clubului”, a mai spus Mititelu.
{{text}}