Liga 1

„E fratele meu, dar eu n-aș fi acceptat niciodată asta” » Viorel Moldovan, criticat încă din prima zi la Rapid

Decizia lui Viorel Moldovan l-a iritat pe Basarab Panduru

Articol de Romeo Ene   —  joi, 13 iunie 2024

Basarab Panduru (53 de ani) a criticat gestul făcut de Viorel Moldovan (51 de ani), prezentat miercuri la Rapid ca președinte. El a primit la finalul conferinței o eșarfă specială de la Dan Șucu, pe care scria „Comisarul Moldovan”, alături de o fotografie cu Viorel cu o pălărie pe cap.

Panduru, nu demult coleg de platou cu Viorel Moldovan la TV, nu a înțeles motivul pentru care noul președinte de la Rapid a ales să se fotografieze cu eșarfa primită de la Dan Șucu. Decizia nu l-a încântat pe Panduru, care ar fi procedat diferit în cazul în care ar fi pus într-o situație similară.

Viorel Moldovan, criticat: „Nu vrei niciodată să fii comisar la fotbal”

„E fratele meu, dar eu n-aș fi făcut nicio poză cu niciun comisar, cu nimic, pentru că la fotbal, de la comisar de poliție la comisar la fotbal e drumul lung de tot și ai vrea să fii orice, numai comisar la fotbal nu, nu vrei niciodată să fii comisar la fotbal.


Nici nu știu cum să o iau, ca pe o glumă, ceva de genul ăsta, o surpriză, a acceptat-o și Viorel, râde. Nu e el omul să-i placă așa ceva..”, a explicat Panduru, la Orange Sport.

Aflat în studio, MM Stoica l-a completat pe Panduru, explicând faptul că a fost vorba de o glumă făcută de acționarul majoritar de la Rapid, Dan Șucu: „Clar glumă, nu cred că a știut, a zâmbit, ce putea să facă? A fost gluma lui Dan Șucu, i-a plăcut mult, nu cred că știa.”

Viorel Moldovan, noul președinte de la Rapid, are un salariu impresionant, așa cum a anunțat GSP.ro marți. El câștigă în Giulești 10.000 de euro pe lună. La Rapid a fost dorit foarte mult de Dan Șucu și Victor Angelescu.


Domnul Moldovan întruchipează ce apreciez cel mai mult, e competent, luptător, ambițios, determinat, pasionat, dar în același timp integru din punct de vedere moral. E un om serios, care impune respect.



- Dan Șucu, despre Viorel Moldovan, la prezentarea oficială la Rapid

VIDEO. Viorel Moldovan, la prima conferință de presă în calitate de nou președinte al giuleștenilor: „Este o cinste mare pentru mine să mă întorc la Rapid”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.