Gazeta Sporturilor a asistat la prima ședință de pregătire a Ucrainei din Germania # Adversara de luni a „tricolorilor”, de la Munchen (ora 16:00), a avut antrenament deschis publicului, dar a fost pentru interacțiune cu propriii conaționali, nu ca să deslușim ceva idei pentru meciul de pe 17 iunie # Noile staruri ale naționalei, Mudryk și Zinchenko, s-au încălzit ușor # Prima impresie, generală: sunt bine făcuți și încrâncenați la chip
A ajuns și Ucraina în Germania, iar ceasul ticăie în așteptarea confruntării de luni de la Munchen. Selecționata lui Serghei Rebrov și-a stabilit cartierul general la Taunausstein, dar s-a antrenat într-o sesiune deschisă total publicului la Wiesbaden. Aproximativ o oră și 40 de minute distanță de Würzburg, acolo unde este instalată naționala României.
15mii de locuri are arena din Wiesbaden, cele două peluze fiind prevăzute fără scaune. Publicul a avut voie la cele două tribune ale BRITA-Arena
Ucraina s-a antrenat pentru spectatori, nu a forțat absolut deloc
Adversara „tricolorilor” nu s-a ascuns de privirile indiscrete ale jurnaliștilor și nici nu a pus un obstacol între ea și public, sub deviza că „așa impune UEFA". Spectatorii și ziariștii, inclusiv cei ai Gazetei Sporturilor, au putut fi în imediata proximitate a formației, la o sesiune de pregătire ce a adunat aproximativ 2.000 de oameni pe arena echipei locale, proaspăt retrogradată din Zweite Bundesliga.
Ucraina a oferit libertatea de a fi urmărită la lucru cu patru zile înaintea partidei cu România, însă a prezentat niște fotbaliști bine clădiți, cu priviri încrâncenate pe durata antrenamentului și concentrare maximă chiar dacă a fost vorba de o banală miuță. Cam atât.
După ce au ascultat imnul țării și au primit asigurările oficialilor landului Hessa și ale nemților că lupta Ucrainei contra Rusiei nu este în zadar, jucătorii lui Rebrov au făcut în treacăt cu mâna micuților fani, emoționați de eveniment, și au trecut la treabă.
Stretching, alergări, o miuță a unuia dintre grupurile naționalei. Mudryk, starul lui Chelsea, a făcut parte din lotul ce s-a pregătit ușor, cu alergări și mișcări de dezmorțire. Zinchenko, vedeta lui Arsenal, a făcut câteva giumbușlucuri cu mingea. Lunin a auzit încurajările „Hala Madrid" și a făcut câteva plonjoane de antrenament.
3meciuri amicale a disputat Ucraina înaintea startului Euro 2024: remiză albă cu Germania, 1-3 cu Polonia și 4-0 cu Moldova
Copiii au jucat „leapșa” cu stewarzii încercând să-l atingă pe idolul lor, Mudryk. A crescut pulsul celor de lângă fotbaliști!
Sesiunea de pregătire a durat ceva mai mult de oră. Ca un adevărat star, Mudryk a rămas la final pentru câteva jonglerii cu mingea, conștient că puștii au venit să vadă ceva de la el. Zinchenko a dat câteva autografe, alături de alți băieți. Și s-a declanșat mini-isteria!
Cum vedeta lui Chelsea, un fel de „Beckham” sau „Grealish” al Ucrainei, mai rămăsese pe teren pentru câteva „duble” cu mingea, câțiva copii mai temerari au păcălit vigilența stewarzilor și au zbughit-o spre zona de teren unde se afla idolul lor!
I-au păcălit și driblat ad litteram pe cei ce ar fi trebuit să asigure securitatea, spre disperarea inclusiv a câtorva oficiali din delegația Ucrainei. Unul dintre oamenii îmbrăcați în treningul naționalei l-a oprit, destul de nervos, pe un puști, încercând să-l scoată cu forța în afara gazonului!
Cercul pentru patrie: ucrainenii au dedicat un moment special conaționalilor
Mudryk nu a părut deranjat de afecțiunea dusă la extrem a fanilor, dar după câteva zeci de secunde a fost escortat spre vestiare.
Oricum, am rămas cu imaginea-simbol oferită de naționala lui Rebrov la finalul antrenamentului, pentru Ucraina. Fotbaliștii s-au strâns în cercul de la centrul terenului și cu privirile ațintite spre tribune au aplaudat asistența în uralele celor prezenți.
70de milioane de euro a fost suma de transfer pe care Chelsea a achitat-o lui Șahtior Donețk pentru a-l lua în 2023 pe Misha Mudryk
{{text}}