Azi începe Campionatul European! În fieful Germaniei, lumina reflectoarelor e ațintită în special pe Anglia și Franța, creditate cu prima șansă la câștigarea trofeului. O concluzie firească raportat la forța loturilor și forma de moment a celor mai valoroși jucători.
„Les Bleus” beneficiază în continuare de o generație fantastică și țintește primul succes continental după un sfert de secol, în timp ce Albionul și-a propus să-și ia revanșa pentru deziluzia din 2021, finala încheiată în lacrimi și regrete pe Wembley.
Practic, o nouă șansă majoră pentru naționalele lui Southgate și Deschamps, ambii ghinioniști la ultimul EURO. Dar țara gazdă, Germania, în plin proces de regăsire, și Portugalia „eternului” Cristiano Ronaldo stau la pândă și amenință poziția celor două.
Favorite vechi și noi. Cine triumfă la EURO 2024?
Germania lui Julian Nagelsmann tot dă semne de revenire, plus că avantajul terenului propriu ar putea conta semnificativ în fazele eliminatorii. Cu o generație pe val și ingredientul Ronaldo pentru ultima dată la un turneu final, lusitanii visează și ei.
Gazeta Sporturilor a analizat plusurile și minusurile celor patru favorite la cucerirea trofeului. La ce concluzii am ajuns?
Anglia
Experiența internațională acumulată de jucătorii care alcătuiesc nucleul echipei, aproximativ similar cu cel regăsit la ultimele două turnee finale, încununate cu un „sfert” și o finală;
Ofensivă extrem de spectaculoasă și ofertantă, care reunește nume precum Harry Kane, Bellingham, Foden, dar și înlocuitori de calibru;
Elementul Gareth Southgate, deja de opt ani pe banca naționalei, liderul suprem al vestiarului și cel care a „inventat” , practic, actuala reprezentativă;
Fotbaliști tineri foarte talentați și deja consacrați la marile puteri ale Europei, cum ar fi Bellingham, Foden, Bukayo Saka, Declan Rice.
Tradiția negativă a britanicilor de a da chix exact când toată lumea îi consideră mari favoriți. Și „seceta” uluitoare care datează din 1966, anul singurului trofeu major;
Ca de fiecare dată la un turneu final, presiunea mediatică și așteptările fanilor vor atinge cote nebănuite. Avizi de performanță, fanii și specialiștii din Albion vor digera cu greu un alt insucces al favoriților;
Dependența de jucătorii esențiali. Anglia se bazează masiv pe câțiva jucători-cheie, precum Harry Kane, Foden și Declan Rice. Eventuale accidentări sau posibila formă slabă a acestora ar putea periclita șansele la trofeu.
Franța
Dorința de revanșă a lui Mbappe după Qatar și un sezon mai degrabă sub standarde la PSG. Kylian tânjește cu orice preț după întâiul succes continental înaintea mutării la Madrid;
Marele arhitect al actualei echipe a Franței, de 12 ani selcționer, Didier Deschamps rămâne un atu incontestabil pentru albaștri. Și are la rândul său afaceri neterminate, după ce a trecut razant pe lângă glorie în 2016. Dublarea Mondialului cu un succes la EURO e țelul suprem;
Un conglomerat excepțional de valori individuale, pornind de la Mbappe și continuând cu Griezmann, Kingsley Coman și Ousmane Dembele. Plus „scheletul Real”, Mendy - Tchouameni - Camavinga;
Franța își păstrează o aură aparte, rămâne una dintre cele mai experimentate echipe de la start, cu destule nume grele care au participat inclusiv la succesul din 2018.
Orgolii între „cocoși”. Obișnuitele tensiuni care intervin la nivelul lotului la fiecare turneu final, grăitoare fiind schismele de la precedentul European;
Povara ultimelor două turnee, pe care Franța le-a pornit în zadar din postura de mare favorită. „Les Bleus” au deziluzionat la EURO 2020, iar rana din Qatar e încă deschisă și macină în subconștient.
Defensiva e punctul șubred, problema pe care francezii trebuie s-o rezolve pentru a visa la un parcurs triumfal. Dacă echipa arată fantastic de la mijloc în sus, nu același lucru poate fi spus despre apărare, cea care l-a costat pe Deschamps titlul mondial.
Germania
Momentul prielnic al echipelor de club. Dortmund și Bayern au ajuns departe în UCL, Leverkusen a atins noi culmi. Ele formează grosul lotului, completat de Rudiger și Kroos de la Real;
Avantajul de a juca în fața propriilor fani, pe stadioanele cu care jucătorii lui Nagelsmann sunt familiarizați. Tribunele vor fi un sprijin crucial pentru „panzere”, o sursă de ostilitate pe umerii adversarilor;
O generație la maturitate, cu fotbaliști pentru care a venit momentul să facă diferența la un EURO: Kimmich, Musiala, Sane, Havertz;
Grupă accesibilă, cu Scoția, Ungaria și Elveția, pe care nemții ar trebui s-o survoleze fără probleme, numai bine pentru a-și tura motoarele. Și un culoar bun spre „sferturi”.
Fără succes major din 2014, nemții au fost o dezamăgire constantă la precedentele turnee. N-au trecut de grupe la ultimele două Mondiale, iar la EURO 2020 n-au reprezentat în niciun moment o amenințare;
Nemții se bazează mai mult pe valori individuale decât pe o forță ieșită din comun a grupului. O slăbiciune pe care presa lor a bătut monedă periodic;
Inconstanța afișată în ultimul an. Germania a arătat modest, a bifat unele eșecuri neverosimile în amicale. Testele câștigate recent cu Franța nu îndulcesc această impresie.
Portugalia
Valul de încredere pe care portughezii vin după o campanie de preliminarii dominantă, în care au reușit punctaj maxim și un golaveraj impunător, 36-2. Plus forma de moment a principalelor vedete;
Cu experiența pe care o are în bagaj, Ronaldo rămâne un factor imposibil de ignorat și la 39 de ani. Și lasă impresia că e într-o dispoziție mai bună decât a fost în Qatar;
O generație nouă cu mult potențial și foame de afirmare, de la Rúben Dias și Joao Felix până la Rafa Leão, Bernardo Silva ori Gonçalo Ramos;
Echilibrul dintre „veteranii” Ronaldo și Pepe, rămași și astăzi puncte fixe pe teren și în vestiar, și fotbaliștii mai tineri din lot. Mixul a funcționat ireproșabil în campania de calificare;
Roberto Martinez a mai avut pe mână o generație fantastică, cea a Belgiei, dar rezultatele n-au excelat cu adevărat niciodată. Există temeri în țară că selecționerul iberic va claca din nou;
Presiunea considerabilă pusă de fani și media n-a fost digerată bine la ultimele turnee finale, lusitanii poticnindu-se de fiecare dată în momentele importante, cum a fost cazul în 2022;
Riscul regăsit și la alte naționale mari și care i-a mai tras în jos pe portughezi, cel ca individualitățile să eclipseze rezultatele.
{{text}}