Dinamo a dat startul campaniei de mercato estival, strategia de moment orbitând în jurul înregimentării jucătorilor de perspectivă, școliți în afara granițelor țării. „Câinii” au oficializat astăzi primele două mutări: Cătălin Cîrjan (21 ani) și Adrian Caragea (18 ani).
Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, a anunțat că, în cel mai scurt timp, alte surprize vor succeda cele două transferuri anunțate astăzi.
Dinamo a dat startul campaniei de transferuri
După ce a scăpat in extremis de la retrogradare, fiind nevoită să dispute un al treilea baraj consecutiv, Dinamo vrea să evite o situație similară celei din stagiunea precedentă.
În acest sens, pe lângă cele două mutări oficializate în cursul zilei de azi, trupa alb-roșie a mai obținut două semnături importante. Mai întâi, Dennis Politic, unul dintre cei mai buni oameni ai lui Zeljko Kopic în sezonul precedent și eroul de la barajul cu Csikszereda („dublă” pe Arena Națională), a semnat prelungirea contractului până în 2027. El era curtat și de alte formații din Superligă.
Totodată, Florentin Petre s-a întors în curtea clubului unde „și-a petrecut cei mai frumoși ani din viață”, după cum el însuși afirmă, urmând să ocupe poziția de A2.
„Boss-ul” dinamoviștilor anunță că mutările nu se opresc aici. „Încercăm să facem cele mai bune alegeri, vrem să aducem cât mai mulți jucători tineri români pentru viitor, dar și jucători străini care să aducă un oarecare grad de siguranță. În ceea ce îl privește pe Cîrjan, cred că a contat mult încrederea pe care i-am acordat-o”, a declarat Andrei Nicolescu pentru playsport.
Chestionat dacă vreun alt jucător a semnat deja cu Dinamo, Nicolescu a răspuns succint: „O să vedeți mâine”, semn că trupa lui Zeljko Kopic se pregătește de oficializarea altor mutări.
În aceste momente, Dinamo îi mai are în teste pe Darius Ghindovean, așa cum a anunțat în exclusivitate GSP, dar și pe Rocco Vicol, un mijlocaș austriac de la Lask Linz.
{{text}}