Dinamo Bucureşti, campioana României la masculin, a solicitat un wild card pentru a evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor.
În 2023-2024, echipa din șoseaua Ștefan cel Mare nu a primit wild card, evoluând în a doua întrecere ca valoare, EHF European League. A reușit să se califice în Final 4, unde a pierdut atât semifinala (32-38 cu germanii de la SG Flensburg-Handewitt), cât şi finala mică (31-32 cu altă adversară germană, Rhein-Neckar Loewen).
Nu mai puţin de 12 echipe au depus cereri pentru a primi invitaţii în Champions League pentru sezonul 2024-2025, unul care păstrează formatul deja consacrat cu două grupe a câte opt echipe, apoi „sferturi” și playoff pentru „sferturi” și Final 4. Numai şapte formații vor obţine însă valoroasele wild card-uri.
Contracandidatele lui Dinamo vor fi RK Zagreb (Croaţia), Fredericia Handboldklub (Danemarca), Bidasoa Irun (Spania), HBC Nantes (Franţa), OTP Bank - PICK Szeged (Ungaria), RK Eurofarm Pelister (Macedonia de Nord), Elverum Handball (Norvegia), Industria Kielce (Polonia), FC Porto (Portugalia), Kadetten Schaffhausen (Elveţia) şi Tatran Presov (Slovacia).
Cel mai recent, Dinamo București a evoluat în principala competiție europeană în sezoanele 2021-2022, când nu a trecut de faza grupelor, și în 2022-2023, avansând în playoff-ul pentru sferturile de finală, unde nu a putut să treacă de THW Kiel.
Sunt calificate direct în faza grupelor nouă formaţii: Barca (Spania), campioana en titre, Aalborg Handbold (Danemarca), finalista, Paris Saint-Germain Handball (Franţa), SC Magdeburg, Fuchse Berlin (ambele din Germania), Veszprem HC (Ungaria), Kolstad Handball (Norvegia), Orlen Wisla Plock (Polonia), Sporting Lisabona (Portugalia).
Decizia finală, anunțată de 21 iunie
Cererile de „upgrade'' vor fi evaluate de o comisie specială pe 19 iunie, iar decizia finală va fi confirmată de Comitetul Executiv al EHF, care se va reuni pe 21 iunie, la Oslo.
Toate federațiile naționale, cu excepția celei care este în vârful listei capilor de serie din EHF European League 2024-2025, care la masculin este Germania și va primi un loc suplimentar, pot aplica pentru upgrade maximum o formație.
Tragerea la sorţi a celor două grupe de câte opt echipe este programată pe 27 iunie, la Viena.
{{text}}