În 2021, naționala Ucrainei s-a oprit în sferturile Campionatului European. La ediția din acest an, ei se văd capabili să ajungă o treaptă mai sus, în semifinale, fiind încurajați de felul în care arată lotul și de sprijinul de care se bucură din partea publicului.
Ucraina, una dintre cele 3 reprezentative pe care România le va înfrunta în grupele Euro 2024, are al zecelea cel mai valoros lot de la acest turneu final. Cei 26 de jucători deplasați de Serhiy Rebrov în Germania au o cotă de piață cumulată de 379 de milioane de euro, peste naționale precum a Croației, a Turciei, a Elveției și de 4 ori mai mare decât a României.
După sferturile atinse la precedentul Campionat European, în 2021, ucrainenii au ambiții mai mari la această ediție, mai ales că echipa arată bine, având drept piloni jucători în vogă la nivel european, esențiali la echipe din campionate de vârf, cum ar fi Premier League și La Liga.
Georgiy Sudakov, înaintea Euro 2024: „Suntem capabili de orice”
Georgiy Sudakov, de exemplu, promițătorul mijlocaș ofensiv de la Șahtior Donețk, evaluat la 35 de milioane de euro la numai 21 de ani, vorbește despre accederea în semifinale!
„Suntem 100% pregătiți, echipa este pregătiă. Ce fază ar trebui să atingem? Zina (n.r. - Zinchenko) spune că trebuie să ajungem în semifinale.
Totul este posibil. Credem în noi și în echipă, iar cu astfel de sprijin din partea fanilor și cu o astfel de echipă suntem capabili de orice”, a transmis Sudakov înaintea primului meci al ucrainenilor, contra României, pe 17 iunie, la Munchen.
17 meciuriare Sudakov la prima reprezentativă a Ucrainei, la numai 21 de ani
„Toți jucătorii noștri sunt obișnuiți cu două meciuri tari într-o săptămână. Putem ajunge în semifinale”
Pe aceeași lungime de undă cu Sudakov este Ruslan Kostyshin, 47 de ani, fost antrenor la Kolos Kovalivka vreme de 7 ani.
„Nu doar că vom trece de grupă, dar putem ajunge în semifinale! Ne amintim cu toții că la precedentul Campionat European am ajuns în sferturi, unde am pierdut cu Anglia, dar atunci nu arătam atât de bine cum o facem acum. În 2021 am ajuns pe merit în sferturi, dar era tot ce puteam face.
Acum aproape toți fotbaliștii noștri joacă în campionate de top și se regăsesc în situații pozitive. Toți sunt liderii echipelor la care joacă, poate cu excepția lui Malinovsky.
Toți jucătorii noștri sunt «la cerere» în Europa și obișnuiți să joace două meciuri tari într-o săptămână. Toată lumea a văzut că jucătorii echipei naționale a Ucrainei știu să joace fotbal, iar motivația noastră este uriașă, toți vor să demonstreze la nivel european de ce sunt în stare”, a opinat Kostyshin, citat de Sport.ua.
Programul Ucrainei la Euro 2024:
- România - Ucraina (17 iunie, ora 16:00), Munchen
- Slovacia - Ucraina (21 iunie, ora 16:00), Dusseldorf
- Ucraina - Belgia (26 iunie, ora 19:00), Stuttgart
{{text}}