FCSB a efectuat la Chiajna vizita medicală dinaintea reluării antrenamentelor pentru următorul sezon competițional.
Campioana României nu i-a avut prezenți pe cei 4 jucători convocați de Edward Iordănescu pentru Campionatul European din Germania: portarul Ștefan Târnovanu, mijlocașul central Darius Olaru, „închizătorul” Adrian Șut, și extrema Florinel Coman.
FOTO » Vizita medicală efectuată de jucătorii de la FCSB
Printre absenți s-au numărat și Octavian Popescu, operat, dar și Nana Antwi. Fundașul dreapta ghanez a ratat avionul care l-ar fi adus în timp util la București pentru a efectua vizita medicală alături de coechipierii săi.
În același timp, Marius Ștefănescu a lipsit, deoarece a făcut vizita medicală la Sepsi, iar la FCSB urmează să efectueze doar un RMN.
Totodată, Risto Radunovic va ajunge la București în această după-amiază. De asemenea, Siyabonga Ngezana și David Kiki se vor alătura lotului condus de Elias Charalambous în Țările de Jos, unde este programat cantonamentul de vară al roș-albaștrilor, în perioada 16 - 29 iunie.
Trei noutăți pentru FCSB
Printre noutățile din lotul roș-albaștrilor s-au numărat Malcom Edjouma, mijlocașul defensiv revenit după împrumutul de la Bari, Daniel Popa, atacantul transferat de la Universitatea Cluj, și Alexandru Musi, extrema revenită după împrumutul de la Petrolul Ploiești.
VIDEO. Mihai Lixandru, la reunirea FCSB-ului: „O să dăm totul pentru a intra în grupele Champions League”
„Noi plecăm cu gândul că avem șansa să ne calificăm în grupele Champions League. Suntem în preliminarii. Realist sau nerealist, astea sunt vorbe, statistici.
În fotbal este posibil orice și o să dăm totul ca să ne calificăm în grupele Champions League”, a declarat Mihai Lixandru, la reuniunea lotului celor de la FCSB de vineri.
Lotul pe care îl are la dispoziție Elias Charalambous:
Portari: Răzvan Udrea, Marc Rădulescu, Andrei Vlad
Fundași: Valentin Crețu, Ionuț Panțîru, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Vlad Chiricheș, Ricardo Pădurariu
Mijlocași: Malcom Edjouma, Eduard Radaslavescu, Alexandru Musi, Baba Alhassan, Mihai Lixandru, Andrei Pandele, Mihai Toma, Matyas Laszlo
Atacanți: David Miculescu, Daniel Popa, Luis Phelipe, Alexandru Băluță, Denis Colibășanu, David Popa
{{text}}