International   •   Euro 2024   •   PORTUGALIA

Ce a putut spune selecționerul Portugaliei despre Cristiano Ronaldo, cu 4 zile înaintea debutului la EURO: „Nu e nicio îndoială!”

+10 Foto
Cristiano Ronaldo / Sursă foto: Imago Images

Articol de Remus Dinu   —  vineri, 14 iunie 2024

Roberto Martinez, selecționerul Portugaliei, îi acordă un vot de încredere pronunțat lui Cristiano Ronaldo înaintea Campionatului European. Tehnicianul spaniol oferă indicii clare despre statutul lui CR7 la EURO 2024: dacă experiența Mondialului din urmă cu doi ani a fost dezamăgitoare pentru „veteranul” lui Al-Nassr, lucrurile se anunță complet diferite la turneul final din Germania.

Față în față cu ultimul său turneu continental, Cristiano Ronaldo e unul dintre principalele argumente ale Portugaliei la EURO. O spune răspicat și selecționerul Roberto Martinez, după ce lusitanii se temeau ca nu cumva superstarul de 39 de ani să fie rezervă la EURO, pe modelul Qatar 2022.  Cehia, Turcia și Georgia sunt adversarele din grupă ale campioanei din 2016. 

Roberto Martinez, încredere totală în Cristiano Ronaldo: „Nimeni nu poate aduce vestiarului ceea ce poate aduce Cristiano”

„Cristiano este pregătit să ajute echipa şi să dea totul. Nu există niciun alt jucător din fotbalul mondial care poate aduce vestiarului ce poate aduce Cristiano.El are multă experienţă.


A participat deja la cinci Europene, iar acesta va fi al şaselea. Este un jucător care ştie să utilizeze spaţiile în careu. Este un finalizator şi un jucător cu totul special.

Este foarte important pentru noi să atacăm, dar şi să ne apărăm cu 11 jucători. Concentrarea lui Cristiano, reacţia sa în caz de pierdere a balonului şi acţiunile sale defensive au fost perfecte la ultimele noastre 11 meciuri. Pentru mine, nu este nicio îndoială, nicio temere”, a afirmat selecționerul Roberto Martinez, conform eurosport.com

Portugalia „eternului” Cristiano Ronaldo e creditată cu a patra șansă la EURO 2024 și amenință statutul primelor trei pretendente la trofeu, Anglia, Franța și Germania. Cu o generație pe val și ingredientul Ronaldo pentru ultima dată la un turneu final, lusitanii visează la dublarea succesului din urmă cu opt ani. 

+10 Foto
Cristiano Ronaldo și-a început pregătirea de Euro / Foto: Imago

Portugalia, plusuri și minusuri la EURO

Valul de încredere pe care portughezii vin după o campanie de preliminarii dominantă, în care au reușit punctaj maxim și un golaveraj impunător, 36-2. Plus forma de moment a principalelor vedete;

Cu experiența pe care o are în bagaj, Ronaldo rămâne un factor imposibil de ignorat și la 39 de ani. Și lasă impresia că e într-o dispoziție mai bună decât a fost în Qatar;

O generație nouă cu mult potențial și foame de afirmare, de la Rúben Dias și Joao Felix până la Rafa Leão, Bernardo Silva ori Gonçalo Ramos;

Echilibrul dintre „veteranii” Ronaldo și Pepe, rămași și astăzi puncte fixe pe teren și în vestiar, și fotbaliștii mai tineri din lot. Mixul a funcționat ireproșabil în campania de calificare;

+20 Foto
Cristiano Ronaldo, în Maroc - Portugalia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Roberto Martinez a mai avut pe mână o generație fantastică, cea a Belgiei, dar rezultatele n-au excelat cu adevărat niciodată. Există temeri în țară că selecționerul iberic va claca din nou;

Presiunea considerabilă pusă de fani și media n-a fost digerată bine la ultimele turnee finale, lusitanii poticnindu-se de fiecare dată în momentele importante, cum a fost cazul în 2022;

Riscul regăsit și la alte naționale mari și care i-a mai tras în jos pe portughezi, cel ca individualitățile să eclipseze rezultatele.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.