Primul incident grav în Germania, pe perioada Euro 2024: într-o localitate de lângă Magdeburg, în timpul meciului Germania - Scoția 5-1 trei fani au fost înjunghiați de un individ ucis apoi de poliție. El comisese deja un omor, cu doar câteva minute mai devreme, într-un apartament din zonă.
La câteva minute după fluierul de start al meciului Germania - Scoția (5-1) s-a consemnat și primul incident grav al acestui Euro 2024. Culmea, nu într-un loc public, ci la o petrecere privată, unde mai mulți amici se strânseseră să vizioneze împreună partida.
Trei fani au fost înjunghiați de un individ în timp ce urmăreau Germania - Scoția 5-1
Cel puțin trei persoane au fost atacate într-o localitate aflată în apropiere de Magdeburg, dintre care două au fost grav rănite. Se spune că făptuitorul omorâse anterior un bărbat într-un complex de locuințe prefabricate.
Poliția a fost chemată vineri seara, în jurul orei 21:30, la o casă unifamilială din Wolmirstedt (Saxonia-Anhalt) . O familie invitase mai mulți prieteni să asiste împreună la meci.
La scurt timp după începerea jocului, un bărbat necunoscut a apărut în curte cu un cuțit și i-a înjunghiat imediat pe trei dintre cei prezenți. Potrivit cotidianului „Magdeburger Volksstimme”, el ar fi amenințat anterior oamenii din curțile de vizavi și aceștia anunțaseră deja poliția.
Atacatorul omorâse deja un om, într-un apartament situat în apropiere
Ce habar n-aveau, încă, era că străinul care alerga prin curțile lor atacase și ucisese cu doar câteva minute mai devreme un bărbat cu cuțitul, într-un apartament aflat pe o stradă din apropiere.
După ce a plecat de acolo, cuțitarul a intrat peste grupul adunat în fața televizorului și i-a înjunghiat pe fani la întâmplare.
Poliția l-a împușcat pe cuțitar și acesta a murit la spital
Când polițiștii au sosit, după câteva minute, ucigașul a venit spre ei și apoi i-a atacat. „Au fost folosite arme de foc”, a declarat pentru tabloidul Bild o purtătoare de cuvânt a poliției, sâmbătă dimineața. Aceasta a precizat că „făptașul a murit la spital”.
La Munchen, în schimb, acolo unde s-a disputat Germania - Scoția (5-1), nu s-a semnalat niciun incident. Nici în stadion, nici în afara acestuia, deși fani amfitrionilor și cei britanici s-au intersectat în numeroase locuri.
{{text}}