Lionel Messi (36 de ani) a făcut spectacol în victoria obținută de Argentina, scor 4-1, în fața Guatemalei. Starul lui Inter Miami a înscris o „dublă” și a oferit o pasă de gol în ultimul meci de pregătire al „pumelor” înainte de Copa America 2024.
Partida a început cum nu se putea mai rău pentru campioana mondială și campioana Americii de Sud. Lisandro Martinez, stoperul lui Manchester United, și-a introdus balonul în proprie poartă în minutul 4. El a încercat să degajeze de pe linia porții un balon deviat nefericit de coechipierul său Nahuel Molina.
Argentina nu a fost însă condusă multă vreme. Lionel Messi a egalat în minutul 12, după ce a primit cadou de la portarul advers o pasă ce l-a lăsat pur și simplu cu poarta goală.
Lionel Messi, one man show în Argentina – Guatemala 4-1
„Pumele” au întors scorul în minutul 39, când Lautaro Martinez a executat imparabil o lovitură de pedeapsă, la firul ierbii. Nefericitul Hagen s-a aruncat inspirat, în dreapta sa, însă nu a putut să își ia revanșa pentru gafa de la reușita egalizatoare semnată de Messi.
De atunci, partida a mers într-o singură direcție fără emoții pentru Argentina.
În minutul 66, Lautaro Martinez a înscris pentru 3-1 cu poarta goală din assist-ul lui Lionel Messi. Enzo Fernandez l-a găsit pe Messi cu o pasă peste defensiva adversă, iar căpitanul „pumelor” a scăpat de apărarea din Guatemala cu o demarcare caracteristică, pasându-i ulterior în spate lui Martinez. Atacantul lui Inter Milano a realizat prima „dublă” din meci.
Simbolul Barcelonei a fost cel care a închis tabela de marcaj la 4-1, trecându-și în cont și el două goluri. În minutul 77, Angel Di Maria l-a lăsat pe Lionel Messi singur cu portarul, iar mijlocașul ofensiv a știut ca de obicei ce are de făcut. A punctat cu un lob în dreapta portarului din Guatemala. „Puricele” a ajuns astfel la 108 goluri pentru Argentina în 182 de selecții.
Joi, pe 20 iunie, Argentina va debuta la Copa America împortiva Canadei. Turneul final se va desfășura integral în SUA, în intervalul 20 iunie - 14 iulie, și va permite și participarea selecționatelor afilitate CONCACAF (America de Nord, America Centrală şi Caraibe).
{{text}}