Euro 2024

Surpriza Elveției la EURO 2024 a răspuns întrebărilor GSP în Germania: „Să-i transmiteți asta lui Cosmin Moți!”

Kwadwo Duah, atacantul Elveției, a marcat cu Ungaria, scor 3-1, și a răspuns întrebărilor GSP la finalul meciului de la Koln.

Articol de Eduard Apostol  —  sâmbătă, 15 iunie 2024

Kwadwo Duah, atacantul Elveției, a marcat cu Ungaria, scor 3-1, și a răspuns întrebărilor GSP la finalul meciului de la Koln.

Atacantul lui Ludogorets a fost surpriza lui Murat Yakin în meciul cu Ungaria. Alegerea selecționerului Elveției i-a șocat până și pe jurnaliștii de la masa presei. Dar Duah a confirmat încrederea antrenorului și a marcat pentru 1-0, deschizând drumul elvețienilor spre o victorie mare.

Duah a răspuns la finalul partidei întrebărilor GSP, singura publicație din România care a fost pe stadion la Ungaria - Elveția. Jucătorul adus de Moți la Ludogorets i-a transmis un mesaj românului, care e director sportiv la campioana Bulgariei.

VIDEO. Kwadwo Duah, atacantul Elveției, mesaj pentru Cosmin Moți

>

„A fost un sezon important pentru mine la Ludogorets, am jucat în cupele europene. Am o relație grozavă cu Cosmin Moți, el m-a propus la echipă, datorită lui sunt la Ludogorets.

Am un mesaj pentru Cosmin: toate cele bune și salutări din Germania!”, a transmis Duah la zona mixtă, în dialogul cu reporterii GSP.

Duah a refuzat Ghana, a vrut să joace pentru Elveția, țara unde a copilărit, a crescut și a fost educat

Duah, fotbalistul ce-a debutat în naționala helvetă în urmă cu 11 zile, a refuzat naționala țării părinților săi. Jucătorul născut în Anglia a dorit să joace pentru Elveția, țara unde a copilărit.

A început fotbalul la Young Boys Berna, Elveția este patria lui. A jucat la diverse formații din Țara Cantoanelor, dar, la 27 de ani, sezonul remarcabil din Bulgaria l-a propulsat la națională.

Duah a refuzat o eventuală convocare pentru naționala Ghanei în 2022, nici măcar o posibillă participare la Cupa Mondială nu l-a atras în acest sens. El a dorit să joace pentru Elveția, țara unde a sosit de mic.

Și încă un detaliu. Duah a trebuit să treacă peste o accidentare teribilă în august-octombrie 2023, care i-a dat mari bătăi de cap. Nu a cedat, a tras tare, iar acum este eroul țării pe care a dorit s-o reprezinte în fotbal!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.