E oficial! Petrolul Ploiești, intrată în era afaceriștilor turci și antrenată de Mehmet Topal, va disputa o partidă amicală împotriva lui Fenerbahce, formația preluată recent de Jose Mourinho. Legendarul antrenor portughez va lua din nou contact cu fotbalul românesc, la puțin timp după ce a dat culoare meciului de adio al Generației de Aur.
Prietenia româno-turcă resimțită din plin la Petrolul vara aceasta se va consolida în perioada următoare. Petrolul va disputa vara aceasta un stagiu de pregătire în Turcia, iar „găzarii” vor avea parte de un test amical de gală, în compania lui Fenerbahce. Nimeni alta decât superputerea preluată de Jose Mourinho la începutul verii. Testul de verificare a fost deja perfectat.
Petrolul urmează să fie preluată de un grup de investitori turci, cu Serhan Çetinsaya și Sertaç Güven la cârma proiectului, pe banca tehnică fiind numit deja celebrul Mehmet Topal, fost jucător la Galata, Beșiktaș, Fener și Valencia.
Amical Fenerbahce - Petrolul în Turcia
Partida va avea loc pe 29 iunie, de la ora 11:00, în baza de pregătire a celor de la Fener.
„În perioada 20-30 iunie, Petrolul Ploiești va efectua un cantonament în Turcia, la Bolu. Testul de gală al acestui stagiu va fi pe data de 29.06.2024, la ora 11:00, contra galonatei echipe Fenerbahçe SK, la baza Fenerbahce Topuk Yaylasi Tesisleri”, au anunțat prahovenii, prin intermediul rețelelor de socializare.
Instalat ca antrenor al prahovenilor, Mehmet Topal declara zilele trecute că ar fi trebuit să facă parte din staff-ul lui Mourinho de la Fenerbahce, dar că oferta primită din România l-a convins să se răzgândească.
Mehmet Topal are planuri mari la Petrolul: „În 3 ani, încercăm să luăm titlul”
Mehmet Topal a fost prezentat oficial la Petrolul, turcul vorbind în conferința de presă din această săptămână despre raționamentul de a semna cu o echipă din România, dar și despre obiectivele pe care și le-a setat alături de „lupii galbeni”.
„Am avut puțin timp de analiză înainte să vin aici. N-am avut mult timp să analizăm. De o săptămână nu prea dormim, ne-am pregătit să știm unde venim. Fotbalul românesc e mai tehnic decât cel turc. Vom fi o echipă care aleargă mult și care luptă pe teren. Acesta este obiectivul nostru.
Targetul nostru de sezonul acesta e să jucăm în play-off. În 3 ani, încercăm să luăm titlul, să fim campioni. Nu am jucat nicăieri fără un obiectiv. Nu am avut contact cu oameni fără obiective în viață”, a declarat Mehmet Topal.
{{text}}