Bătălia din grupa D de la Euro 2024 va debuta astăzi cu Polonia - Olanda, de la orele 16:00, pe pe Volksparkstadion din Hamburg. În celălalt duel, Austria și Franța se vor înfrunta luni. GSP.ro vă prezintă situațiile celor patru componente, cu plusuri și minusuri.
După ce s-au văzut învinși în finala Cupei Mondiale din 2022, francezii au plecat în Germania cu gânduri mari, de a cuceri trofeul.
Atmosfera în lotul lui Didier Deschamps este relaxată, iar încrederea domină vestiarul cantomanetului în care Olivier Giroud va îmbrăca pentru ultimele dăți tricoul naționalei.
De partea cealaltă, Olanda vine cu o echipă în tranziție, dornică să surprindă, în timp ce Austria va dezvolta, cel mai probabil, un fotbal bazat de disciplină și tactică bazată pe calitățile ei.
Polonia și ultimul bal al lui Lewandowski
Naționala lui Michal Probierz se află la cea de-a cincea ediție consecutivă, deși preliminariile au fost cu aventuri.
A terminat pe locul 3 în grupă, după Albania și Cehia, astfel că a fost nevoită să treacă prin „flăcările” barajui, întâlnind Estonia în semifinale și Țara Galilor într-un meci thriller 0-0, 5-4 după loviturile de departajare, în care nu au șutat pe poartă în timpul regulamentar de joc. În ciuda dificultăților de calificare, lotul Poloniei este bine echilibrat, astfel că se anunță a fi un adversar de calibru.
Eternul Lewandowski are proleme medicale și va conduce atacul din a doua rundă, în timp ce Szczesny va fi responsabil de buturi.
Robert Lewandowki a venit cu probleme medicale la Euro 2024. Foto: Imago
Olanda, șansa unei generații în tranziție
După optimile bifate la Euro 2020, olandezii se întorc cu o echipă a cărei simfonie încântă. „Portocala mecanică” nu mai este doar a lui De Jong și Blind.
Lor li se adaugă acum tinerele talente deja sclipitoare în fotbalul european, precum Jeremie Frimpong, Brian Brobbey și Bart Verbruggen. Xavi Simons, Cody Gakpo și Wout Weghorst vor alcătui unul dintre cele mai tari atacuri ale competiției, ceea ce face din formația lui Ronald Koeman o adevărată adversară imprevizibilă, capabilă de surprize mari și ultra-dinamică.
Joshua Zirkzee, de la Bologna, revelația sezonului în Italia, va fi marele absent. Nu l-a impresionat pe selecționer.
Disciplina, arma selecționerului Ralf Rangnick
Naționala de fotbal a Austriei a experimentat revitalizarea sub conducerea selecționerului de origini germane.
Ralf Rangnick (65 de ani) a adus o nouă viziune și energie proaspătă după plecarea lui Franco Foda, reușind nu doar să maximizeze potențialul echipei, ci și să retrezească emulația pentru fotbal în rândul suporterilor. „Das Team” s-a calificat de pe locul 2 cu 19 puncte, dintr-o grupă cu Belgia, Suedia, Azerbaidjan și Estonia, fiind învinsă o singură dată, de naționala lui Lukaku.
Înainte de Euro, antrenorul a refuzat oferta lui Bayern Munchen tocmai pentru că speră că va face, chiar și fără Alaba, accidentat, o figură frumoasă, prin muncă asiduă și disciplină.
Ronald Koeman și Ralf Rangnick la tragerile la sorți pentru grupele Euro 2024. Foto: GettyFranța, mai puternică după Cupa Mondială din Qatar
După ce au pierdut finala Mondialului din 2022, „Les Bleus”, de două ori campioni ai Europei, promit reviriment total.
Didier Deschamps a suferit două înfrângeri în amicalele cu Germania, dar s-a calificat neînvins, deși a avut adversare precum Olanda, Irlanda, Grecia și Gibraltar.
Spre surprinderea tuturor, selecționerul a convocat doar 25 de jucători din 26 posibili, printre care și mijlocașul N'Golo Kante, de la Al Ittihad. Franța este a doua favorită pentru cucerirea trofeului.
Bradley Barcola, extremă stânga de la PSG, se află la prima convocare, în timp ce Malo Gusto, Wissam Ben Yedder și Michael Olise constituie absențele notabile.
{{text}}