Opinii

Să nu pierdem. Să nu ne pierdem!

Eduard Apostol

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 17 iunie 2024

A venit și momentul adevărului, România - Ucraina, azi, la Munchen.

Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Acest Euro arată, momentan, că echipele mari se impun până la urmă. Nu îmi fac iluzii că suntem o echipă mare (fie și măcar în devenire), dar departe gândul că am fi una mică. Suntem și noi pe-acolo... Iar pe-acolo înseamnă că orice e posibil. Important va fi cum începem.

Doamne ferește de un eșec! Cade țara pe noi...

O victorie ar fi fantastică, dar... Să gândim realist, fără a face surf pe valul patriotic.

Un egal ne-ar da speranțe și optimism pentru ceea ce va urma cu Belgia și cu Slovacia. Scorul perfect în accepțiunea italienilor, 0-0, rămâne unul dintre preferatele selecționerului.

Un eșec? Hmmm. Cade țara pe noi! Nu suntem oamenii care să treacă dezinvolt sau cu discernământ ori cu sânge rece peste o înfrângere. Cred că ne-ar demola edificiul fragil al încrederii în națională și selecționer, în condițiile în care optimismul s-a evaporat cu fiecare amical din 2024.

I-am văzut pe ai noștri emoționați, mi-e teamă, la o adică, să nu pice stadionul pe ei la Munchen din prea multă dorință! În sensul să nu luăm gol în primul sfert de oră, mai ales că s-au marcat multe în startul partidelor la Euro. Dacă suporterii sunt hiperoptimiști, este în ADN-ul fanului să fie așa, fotbaliștii lui Edi sunt rezervați vizavi de acest duel și cred că e bine. Ține spiritul treaz.

Atitudinea dă tonul în fotbalul prezentului, căpitanul Stanciu a cedat „10”-ele, dar trebuie să ducă România la victorie

3remize și un eșec a obținut România în amicalele din 2024

Ucraina joacă pentru țară, România joacă pentru viitor

Am tot văzut lotul ucrainenilor în ultimele zile, de la antrenamentul deschis de la Wiesbaden la cel de pe Allianz Arena, de la interacțiunea cu propriii fani la evidențierea spiritului național și a luptei pentru patrie.

Ucraina și-a pus în frunte hashtag-ul de rezistență în fața războiului și al continuării luptei pentru apărarea valorilor democratice în Europa, la radiourile germane se vorbește foarte mult despre aceste lucruri, despre rolul acestei țări în tabloul general al continentului. Televizorul n-am apucat să-l deschid.

Să sperăm ca ajutorul și compasiunea pentru Ucraina, o țară-scut a Europei, să nu se mute și-n teren, scenariul meciului să fie scris de fotbaliști, exclusiv!

Suntem oameni ai păcii, de secole, și noi am fost în ipostaza lor, în calea năvălitorilor. N-am cedat, am făcut ce-am putut și ceva mai mult. Să avem echilibru, să nu ne speriem de moment, vorba lui Iordănescu la conferință. Și să nu pierdem. Să nu ne pierdem! Cred că de aici putem porni meciul.

2000este anul în care am bifat singura victorie la un Campionat European, 3-2 cu Anglia, în cele cinci turnee finale continentale jucate până azi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.