Euro 2024

Doi jurnaliști din China au venit la România - Ucraina pentru a-l susține pe Nicolae Stanciu: „Ne lipsește foarte mult!”

Nicolae Stanciu / Foto: România

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 17 iunie 2024

Doi ziariști din China, fani ai lui Nicolae Stanciu din perioada petrecută de căpitanul României la Wuhan Three Towns, sunt prezenți pe Allianz Arena la meciul România - Ucraina pentru a-l vedea în acțiune pe favoritul lor.

Dong Zinemg și Wudi, jurnaliști la Jiupai News, au fost impresionați de randamentul pe care l-a dat Nicolae Stanciu la Wuhan Three Towns în sezonul 2022-2023, în care a câștigat campionatul și Supercupa Chinei.

VIDEO Doi ziariști veniți din Wuhan, China, țin cu România la Euro: „Foarte mulți chinezi țin cu România datorită lui Stanciu

>

Dong Zinemg și Wudi au recunoscut că le este dor de Nicolae Stanciu, plecat de la echipa lor favorită la Damac în Arabia Saudită, în toamna anului 2023.

„Am venit să vedem întreaga fază a grupelor și poate și pentru fazele eliminatorii. Favorita noastră este Anglia. Cealaltă echipă cu care ținem este România pentru Nicolae Stanciu. Cred că este un jucător mare, iar când juca la Wuhan era un fotbalist plin de energie și talentat. În China foarte mulți fani ne uităm la România pentru el. Ne este dor de el. Ne lipsește foarte mult!”, au spus cei doi.

Dong Zinemg și Wudi nu cunosc vreun alt fotbalist român, nici măcar pe „Regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. Ei au auzit însă de selecționerul României, Edward Iordănescu: „Am auzit de selecționerul României. Am fost ieri la conferința de presă și știm câte ceva despre el”.

„Doar luptați și câștigați acest meci! Hai, Stanciu!”, a fost mesajul ziariștilor de la Jiupai News pentru tricolori și pentru idolul lor.

În sezonul 2022-2023, istoric pentru formația din Wuhan, Stanciu a marcat 11 goluri și a oferit 27 de pase de gol.

Nicolae Stanciu, căpitanul României în partida cu Ucraina, a strâns în tricoul primei reprezentative 70 de selecții în care a marcat 14 goluri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.