Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

CALCULE: România se poate califica în optimile EURO 2024 după meciul cu Belgia

+37 Foto
Bucuria jucătorilor României la meciul cu Ucraina/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 17 iunie 2024

România a obținut o victorie impresionantă cu Ucraina, scor 3-0, în prima etapă a grupelor EURO 2024. „Tricolorii” sunt la un pas de optimi, o performanță istorică.

În optimile de finală se califică primele două echipe din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 echipe de pe locul 3 din cele 6 grupe. În acest context, cu 3 puncte deja în sac, echipa națională e la un pas de calificare.

Cum se califică România în „optimile” EURO 2024


România mai are două meciuri în grupa E la EURO 2024, cu Belgia (22 iunie, ora 22:00) și cu Slovacia (26 iunie, ora 19:00). Pentru a se califica 100% în optimi, „tricolorii” antrenați de Edi Iordănescu au nevoie de UN PUNCT din cele două partide rămase de jucat, pentru a ajunge la cota 4.

Nu doar că 4 puncte ar fi suficiente pentru unul dintre cele mai bune 4 locuri 3, dar ne-ar putea duce mai departe chiar pe locul doi. Mai ales că la egalitate de puncte cu Ucraina am fi în avantaj, pentru că am câștigat meciul direct.

România se califică dacă bate Belgia

România se poate califica în optimile EURO chiar după etapa a doua a grupelor, dacă o bate pe Belgia. Belgienii au pierdut cu Slovacia, scor 0-1, și au rămas cu zero puncte.


Astfel, „tricolorii” ar ajunge la 6 puncte cu o victoria în fața Belgiei, Ucraina ar putea face maxim 3, dacă bate Slovacia. În acest caz, elevii lui Iordănescu ar rămâne cu 3 puncte peste Ucraina și avantaj la meciurile directe și ar avea, în același timp, 6 puncte peste Belgia. Deci, s-ar califica matematic în optimi.

România ar trece de grupe a doua oară în istorie

România are șanse uriașe să iasă din grupe pentru doar a doua oară în istoria participărilor la EURO. S-a mai întâmplat în 2000, când „tricolorii” au trecut de o grupă cu Anglia, Germania și Portugalia. Atunci, România ajungea în „sferturi”, pentru că la turneul final se calificau 16 echipe.

România câștiga cu Anglia în grupe, scor 3-2. Până la meciul cu Ucraina, a fost singurul succes pentru națională la un turneu final de Campionat European.

Astfel, victoria cu Ucraina e cea mai clară obținută de „tricolori” în istoria participărilor la EURO.

VIDEO. Românii de pe Allianz Arena au făcut spectacol după golul lui Stanciu cu Ucraina

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.