Nationala

Răzvan Marin le-a răspuns criticilor: „Lumea era sceptică în privința noastră, dar le-am demonstrat tuturor”

Răzvan Marin / Foto: Imago

Articol de Alexandru Stanciu  —  luni, 17 iunie 2024

Răzvan Marin, autorul golului doi al României din victoria remarcabilă cu Ucraina (scor 3-0), le-a răspuns criticilor.

Răzvan Marin a marcat un gol de generic la doar câteva minute de la începutul reprizei secunde. Marin l-a învins pe Lunin, portarul lui Real Madrid, cu un șut din afara careului și a dublat în acel moment avantajul „tricolorilor”.

Răzvan Marin, după România - Ucraina 3-0: „Lumea era sceptică în privința noastră, dar am demonstrat pe teren”

„Abia mai pot să vorbesc, suntem foarte fericiți, mă bucur că am reușit să facem un meci extraordinar și să bucurăm milioane de suporteri.

Am spus-o tot timpul, chiar și după cele două meciuri amicale (n.r. 0-0 cu Bulgaria și 0-0 cu Liechtenstein), lumea era sceptică în privința noastră, am spus tot timpul că vom demonstra pe teren.

Momentul imnului, e foarte greu să-l descriu, se zbârlește pielea pe mine, e foarte greu să descriu ceea ce am simțit cu toții. Sunt mândru de ce am făcut pe teren, și de cei care am început jocul și de cei care au intrat pe parcurs. Am demonstrat ce grup unit suntem și că putem face ceva frumos la acest turneu.

Nu știu dacă am devenit a doua favorită a grupei, vreau să luăm totul pas cu pas, ne-am făcut treaba extraordinar pe teren. Am reușit să câștigăm, așteptăm meciurile următoare.

Cel mai frumos gol a fost al lui Stanciu, a avut o execuție extraordinară, ne-a obișnuit de-a lungul timpului cu astfel de șuturi”, a declarat Răzvan Marin, la Pro TV, imediat după finalul meciului extraordinar cu Ucraina.

Ceea ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta, e de neegalat. Vreau să le mulțumesc din suflet acestor suporteri minunați, ceea ce ne-au făcut să simțit e ceva ce trăim doar o dată în viață

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.