Euro 2024

Ce nu s-a văzut la TV în Belgia - Slovacia » 9 detalii din stadion: inamicul numărul 1 al slovacilor, VAR pentru toată lumea, „dracii” și-au pierdut cumpătul!

+24 Foto
Belgia - Slovacia // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Sergiu Alexandru, Daniel Grigore  —  luni, 17 iunie 2024

O echipă a Gazetei Sporturilor a asistat la partida Belgia - Slovacia de pe stadionul din Frankfurt și vă prezintă 9 detalii intrigante din timpul partidei.

Astăzi, naționala României a obținut o victorie uriașă, 3-0 cu Ucraina, doar al doilea succes al „tricolorilor” la un turneu final de Campionat European.

O oră mai târziu și la 385 de kilometri distanță, pe Deutsche Bank Park din Frankfurt, s-au înfruntat celelalte două echipe din grupa E, Belgia și Slovacia. O echipă GSP a fost prezentă la meci și a adunat 9 detalii intrigante, aspecte care nu au fost disponibile telespectatorilor.

1. Au luat exemplul belgienilor

Înainte de start, slovacii s-au grăbit să se instaleze în jumătatea lor de teren, fiecare pe cont propriu. În acest timp, belgienii se adunaseră în cerc, la marginea terenului, titulari și rezerve, pentru câteva ultime îmbărbătări.

Într-un final și pe repede-nainte, slovacii au luat exemplu de la oponenți și s-au adunat și ei pentru a-și transmite câteva gânduri înaintea startului.

2. Belgienii, huiduiți puternic. Doku, inamicul #1

Exceptând cântecele, slovacii au avut în arsenal și un cor puternic de huiduieli, direcționat mai întâi exclusiv spre Jeremy Doku, apoi utilizat mai la toate acțiunile ofensive ale „dracilor roșii”. Oricum, extrema lui Manchester City a rămas inamicul numărul 1 al publicului slovac, fluierat zgomotos până la final.

3. Old-vacia

Slovacia a devenit prima echipă din istoria Campionatului European care a titularizat doi jucători trecuți de 37 de ani, pe mijlocașul Juraj Kucka (Slovan Bratislava) și fundașul dreapta Peter Pekarik (Hertha Berlin).

Peter Pekarik este mai în vârstă, va împlini 38 de ani în octombrie. El a fost titular contra Belgiei deși în tot sezonul 2023/2024 a jucat doar de 6 ori pentru Hertha Berlin, divizionară secundă din Germania, niciodată integralist!

4. „Încă unul!”

Pentru Ivan Schranz, 30 de ani, marcatorul golului de 1-0, a fost doar al patrulea gol la națională, în al 23-lea lui meci reprezentând Slovacia la seniori.

După ce a înscris, spectatorii slovaci i-au mai cerut un gol extremei de la Slavia Praga. „Ešte jeden” s-a auzit din tribune, adică „încă unul”.

5. Servire „la domiciliu”

Suporterii care doreau un bidon de apă sau un pahar de bere nu erau nevoiți să-și părăsească locurile, asta pentru că a existat servire mobilă, mai mulți angajați ai firmelor de catering deplasându-se printre rândurile tribunelor cu lăzi pline cu apă și bere. Bineînțeles, se plătea exclusiv cash, prețul unui pahar de bere fiind 7 euro.

Angajați ai firmelor de catering mergeau printre oameni și îi serveau, contracost, cu apă sau bere

6. „Brother, a sip?”

Slovacii au fost joviali în prima parte, scorul de pe tabelă și exprimarea favoriților i-a bucurat peste măsură.

Nu ne-a fost de mirare când un slovac s-a așezat pe treptele scării imediat lângă masa presei și ne-a oferit o gură din berea lui. Bineînțeles, am refuzat respectuos, chiar dacă insista și după ce a auzit că suntem cu mașina :).

7. Fazele de joc, disponibile la pauză

Între reprize, pe cele 4 ecrane uriașe din mijlocul arenei, fiecare orientat către o tribună sau o peluză, organizatorii au difuzat cele mai importante faze din prima parte, ocaziile de gol și reușita slovacilor.

La masa presei, imaginile au fost disponibile pe toată durata pauzei, pe micile ecrane amplasate la fiecare 4-5 locuri.

8. Deciziile VAR, explicate pentru spectatori

A fost ceva deosebit și de aplaudat atunci când pe ecranele uriașe din stadion a fost afișat motivul pentru care arbitrii din camera VAR au anulat golul lui Romelu Lukaku din minutul 55, chiar dacă totul fusese limpede după ce am văzut prima reluare.

„Gol anulat - ofsaid. Jucătorul cu numărul 10 al Belgiei (n.r. - Lukaku) se afla în poziție de ofsaid și a jucat mingea înainte să înscrie” este explicația afișată pentru ca toți spectatorii să o vadă. Aceasta este o inițiativă a UEFA pentru Euro 2024.

Intervenția VAR, afișată pentru toți spectatorii

9. Momentul în care belgienii au cedat nervos

În minutul 63, belgienii au ratat o ocazie colosală, șutul lui Bakayoko fiind respins de pe linia porții de David Hancko. Fundașul lui Feyenoord a rămas întins pe gazon, lovindu-se cu capul de genunchiul lui Vavro, astfel că arbitrul a oprit jocul, deși belgienii erau în posesie în apropierea careului advers.

Decizia nu le-a picat deloc bine suporterilor belgieni, care au început să huiduie puternic, iar în momentul în care echipa medicală și arbitrul s-au apropiat să verifice starea lui Hancko, chiar să arunce cu pahare, bidoane și ce mai aveau la îndemână!

VIDEO. Explozie de bucurie pe stadionul din Frankfurt după golul Slovaciei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.