Fostul mare fotbalist Jurgen Klinsmann analizează relația din Jude Bellingham (Anglia) și Jamal Musiala (Germania), care au crescut împreună la „naționalele” mici ale Angliei, fiind prieteni, dar care ar putea ajunge la o rivalitate fotbalistică asemănătoare cu cea dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
Pe site-ul The Sun, Klinsmann, fost antrenor al selecționatei Germaniei, vorbește despre cât de apreciați sunt la această ediție a Campionatelor Europene atât Musiala (Bayern Munchen, 21 de ani), cât și Bellingham (Real Madrid, 20).
„Cei doi sunt prieteni de când jucau împreună la reprezentative Angliei, până la U21. Din fericire pentru noi, nemții, Musiala - care s-a născut în Germania, dar care și-a petrecut copilăria în Anglia - a ales să joace pentru noi.
Când un jucător te alege, e ca și cum ai câștiga la loterie”, scrie Jurgen Klinsmann.
Apoi îl laudă pe Bellingham pentru mentalitatea sa care nu lasă loc înfrângerii și care, într-un turneu de asemenea importanță, e vitală dacă devine contagioasă printre colegii de echipă.
„E un lucru ieșit din comun să ai un talent excepțional și, în paralel, calități fizice impresionante, dar Jude le are pe amâdouă. Uneori se întâmplă să ai un jucător foarte talentat și coechipierii să-l protejeze pentru că, din punct de vedere fizic, nu e cel mai puternic.
Dar Jude nu trebuie să se retragă din nicio confruntare de pe teren. E un jucător complet. Prezența fizică a lui Bellingham este mai impunătoare decât cea a starului de la Bayern Munchen, Musiala, care e un gen total diferit de jucător.
Amândoi însă își pot învinge rivalii încă înainte de începerea meciului dacă își folosesc mentalitatea.
În mijlocul unei echipe, ai nevoie să știi că te poți baza pe cineva care poate crea ceva special din nimic - și Bellingham, și Musiala pot marca, pot pune pase decisive, pot obține penalty-uri.
Adversarii se uită la acești jucători în timpul încălzirii și simt că li se face teamă. Vor să-i anihileze pe teren - dar sunt în stare să facă acest lucru timp de 90 de minute?” se întreabă Jurgen Klinsmann.
Fost antrenor al reprezentativei Germaniei, Jurgen Klinsmann, consideră că Jude Bellingham a crescut spectaculos de când a ajuns în La Liga
„Creșterea lui Jude, de când a trecut de la Borussia Dortmund la Real Madrid este excepțională, pentru că cei din echipa sa știu cât este de calm în fața porții. Știu cu toții că, dacă Jude ajunge într-o poziție din care se poate marca, asta va face.
Jucătorii lui Real au calitatea, tehnica și viziunea de a-l face să ajungă în situații de gol. Iar el joacă atât de liber, cu atâta bucurie pentru un fotbalist atât de tânăr la un club atât de mare, într-o țară a cărei limbă nici măcar nu o vorbește încă!” spune Klinsmann despre Bellingham.
La fel stau lucrurile și cu Musiala, pe care Jurgen Klismann l-a admirat pe teren, la meciul de deschidere al Euro 2024, Germania-Scoția (5-1).
„E adevărat că ne-au ajutat și scoțienii, care au avut o zi proastă, dar a fost o seară în care am simțit cum întreaga națiune se reconectează cu echipa națională a Germaniei.
A fost foarte important că am început turneul de final atât de bine. Fanii scoțieni au făcut multă gălăgie, dar, după 2-0, au tăcut și nu s-au mai auzit decât suporterii nemți.
În următorul meci, Germania va juca împotriva Ungariei, care e periculoasă pentru că e outsider. Mereu ne încurcă, la fel ca și Anglia.
Sunt imprevizibili, puternici din punct de vedere fizic și buni pe contraatac. Dar acum am mult mai multă încredere în Germania, după evoluția împotriva Scoției.
Mi-a plăcut la nebunie să-i urmăresc pe Musiala și pe Florian Wirtz distrându-se în atac și marcând imediat după debutul meciului”, și-a continuat Klinsmann analiza.
Jurgen Klinsmann: „Avantajul tinereții e claritatea minții și lipsa presiunii”
Jurgen Klinsmann, care a mai antrenat Bayern Munchen, dar și „naționalele” Statelor Unite ale Americii și Coreei de Sud, spune că tinerețea este avantajul limpezimii pentru jucătorii care încă nu au mintea foarte plină de tactică sau presiune.
„Când Musiala a ales echipa națională a Germaniei, nu a Angliei, a fost un moment important. E crucial să aduni ceea ce e mai bun în lumea transferurilor, pentru că, în zilele noastre, mulți tineri au dublă cetățenie.
În cei șase ani pe care i-am petcut în State, ne luptam cu Mexicul pentru copiii talentați la fotbal. Propriul meu fiu, Jonathan, care este portar, a jucat pentru SUA la U23.
Acești copii se simt mai apropiați de țara în care și-au petrecut mai mult timp. Fiul meu e mai degrabă american decât neamț, dar s-a mutat la Cesena, în Italia, și poate că într-o bună zi Germania îi va face cu ochiul.
Poate că într-o zi Musiala va juca în Premier League și se va simți mai mult englez decât neamț - dar la echipa națională e al nostru!” mai spune Klinsmann.
Jurgen Klinsmann: „Sper ca Jude Bellingham și Jamal Musiala să se întâlnească în finală”
Fostul selecționer german își exprimă dorința de a-i vedea pe Bellingham și Musiala punându-și mai departe amprenta asupra turneului final Euro 2024.
„E ocazia lor și rândul lor să scrie istoria fotbalului. Îi admir pe amândoi pentru că sunt cu picioarele pe pământ și se dedică sportului, deși se află în centrul atenției. Nu e ușor, în epoca rețelelor de socializare.
Și Anglia, și Germania sunt puteri ale fotbalului care au aceeași ambiție - să câștige turneul final. Poate că ne vom întâlni în finală”, conchide Klinsmann.
{{text}}