Nicolae Stanciu a făcut meciul carierei în România - Ucraina 3-0, cea de-a doua victorie a „tricolorilor” la un Campionat European. Căpitanul a marcat un gol care a făcut înconjurul planetei, însă nu totul a fost roz în drumul lui spre succes.
Destinul său este unul de film și vine după o serie de sacrificii uriașe, nu doar ale lui. Crescut într-o familie modestă, Stanciu a strâns mii de kilometri cu naveta, iar la 15 ani a avut o accidentare cumplită.
Gazeta Sporturilor vă propune o incursiune în 10 fotografii care descriu perfect viața neștiută a lui Nicolae Stanciu, jucătorul exponențial al ultimilor ani ai echipei naționale.
10 poze memorabile cu Nicolae Stanciu, artizanul României la Euro 2024
De la vârsta de 10 ani, fotbalistul celor de la Damac a făcut neveta în fiecare zi din Craiva natală la Alba Iulia, 36 de kilometri dus-întors, pentru a-și urma visul. Uneori îl aducea mama sa, alte dăți vecinii, însă de fiecare dată apela la „ocazie”.
La Unirea Alba Iulia, puștiul l-a întâlnit pe Alexandru Kelanyos, antrenor care i-a observat imediat calitățile, dar și personalitatea acestuia: ușor introvertit, în banca lui, însă dornic.
Cel ce avea să-i devină mentor l-a integrat perfect în echipă, deși era mult mai micuț decât coechipierii săi.
„Nicu este un tip modest, care vorbește pe teren, cu mingea. L-am dus în turnee afară, în Spania și în Franța. Era foarte timid. Este ambidextru nativ, are un curaj extraordinar.
L-am pregătit între 10 și 15 ani. L-am avut căpitan și purtător de număr 10 la grupele 1991, 1992 și 1993. Toți antrenorii s-au îndrăgostit de calitățile lui. El a fost mereu provocat. La grupa lui era un coleg talentat, un fel de Maradona. L-a depășit pe acesta.
Apoi, s-a dus după o grupă mai mare. L-a depășit și pe cel mai bun de-acolo. S-a dus și la cea de-a treia grupă, a făcut la fel și acolo. În șase luni, a progresat enorm. Era mai mic cu un cap decât ceilalți colegi”, declara primul antrenor al lui Stanciu într-un interviu pentru Libertatea.
Naveta cu mama sau vecinii
Pentru că nevoile erau mari în familia actualului căpitan, mama sa nu reușea întotdeauna să-l ducă la antrenamente, astfel că îi ruga pe vecini să-l însoțească.
Nicu a fost adus de mamă-sa. Spunea că puștiul se afla pentru prima dată la fotbal. Am schimbat câteva pase cu el. I-am pasat ușor pe dreptul, i-am pasat la fel pe stângul, apoi i-am trimis mingea mai tare și a făcut preluare corectă. După ce am văzut cum lovește mingea, excelent cu ambele picioare, am întrebat-o pe mama lui dacă nu cumva a mai jucat fotbal. Nu mai văzusem așa talent. I-am zis doamnei: «Mâine, să-mi aduceți două poze de-ale lui»”. Nu mai făcusem așa ceva, să legitimez pe cineva după doar câteva pase schimbate.
- Alexandru Kalanyos, primul antrenor al lui Stanciu
La 15 ani și-a rupt meniscul și ligamentele încrucișate
Tot în copilărie, a avut un moment crucial ce îi putea curma drumul în fotbal: ruptură de menisc și de ligamente încrucișate.
„L-a văzut un medic în oraș, ne-a zis că-l operează, dar a încheiat-o cu fotbalul. Bebe Brumaru de la club l-a luat de mână pe Nicu și au mers la București pentru intervenția chirurgicală, achitată integral de Unirea.
A urmat o recuperare lungă, pe care a făcut-o singur, singurel, după un program pe care îl avea scris pe o hârtie. Îi agățam pungi cu zahăr de picior ca să aibă greutate și executa cu mare atenție fiecare mișcare, să nu greșească”, povestea mama proaspătului internațional.
Din pricina terenului greu am simţit că mi s-a implantat piciorul în noroi! Nu credeam că o să mai pot juca fotbal. A fost foarte, foarte dificil. Am stat 7 luni departe de teren, o lună n-am călcat pe picior. Am şi luat câteva kilograme în plus.
- Nicolae Stanciu
Nicușor cel recunoscător
În 2016, după evoluții încântătoare la Steaua București, Stanciu lua calea străinătății ca urmare a unui transfer pe care l-a așteptat o viață.
Anderlecht a plătit în schimbul său 9,7 milioane de euro. Nu i-a uitat pe cei care i-au fost aproape în momentele cu adevărat grele.
„Din «domn profesor» nu mă scoate. Eu îi spun «Copilu», fie «Stancone». Mi-a trimis un sms (n.r. - în momentul transferului la Anderlecht): «Coach, vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine»! Când era la Vaslui, îmi spunea că are niște emoții când stătea lângă Sânmărtean, Wesley, Adailton. Ce fotbaliști… Sânmărtean, care era tătic la Vaslui, făcea pase cu el, a simțit că e fotbalist!”, își mai amintește tehnicianul.
{{text}}