Din nou ai noștri!

România a deschis primul turneu final la care participă după 8 ani cu o victorie entuziasmantă, încântătoare și cât se poate de justă în fața unei naționale cu presă și cotă foarte bună, cea a Ucrainei. Un succes ce retrezește sentimentul de apartenență la Națională al fanilor români, sentiment atât de diluat în ultimii ani.

Da, sunt din nou ai noștri, ridicăm din nou acea vitrină utopică în care stă tricoul naționalei iar imnul dăinuie de la București spre Munchen, Koln sau Frankfurt. România a arătat spirit, determinare si conștiința valorii. Conștiință a valorii ce dispăruse în plan larg atunci când venea vorba despre Națională, alterată și afectată de tot ceea ce ni s-a întâmplat din 2001 încoace.

Prea multe hibe, prea mult cenușiu și cam puțină sclipire. Da, am fost acolo în 2008 și am avut speranțe. Am fost din nou în 2016 și ne-am întors rătăciți și bulversați.

Excepția a fost Europeanul de tineret din 2019, acolo unde am fost din nou mari. Dar mari prin cei mici, prin cei care în viitor erau datori să ofere sclipirea, scânteia și magia, toate pierdute în negura amintirilor și în acea mare a deziluziei.

Ne-am apropiat mai mult ca oricând în ultimii 24 de ani

Și am rămas așteptând, timp de 5 ani, acea generație care să ne ducă înapoi acolo unde eram în urmă cu 30 de ani. Înapoi acolo sus, înapoi la serile si nopțile când eram la fel de mari precum ceilalți, înapoi de unde căderea a fost atât de dureroasă.

I-am vrut din nou ai noștri nu pentru că nu mai erau ai noștri, ci mai degrabă pentru că ne feream să-i mai numim așa.

Victoria cu Ucraina și atmosfera fantastică din tribuna de la Munchen și din țară ne-au apropiat mai mult ca oricând în ultimii 24 de ani.

E o generație de suflet și pentru că acolo unde nu pot ajunge picioarele poate să ajungă inima. În atât de imprevizibilul fotbal al echipelor naționale și în complicatul și de multe ori bizarul univers al turneelor finale, inima te poate reinventa și te poate face să vezi că esti capabil și atunci când nimeni nu te mai crede capabil. Până la urmă sufletul înseamnă altceva față de orice metal prețios.

Pentru că da, au și șansa asta! Să arate că spiritul poate transcede materia.

Comparațiile cu trecutul nu își au rostul tocmai pentru că alterează prezentul și creează himere. România este acum și aici, este starea de spirit a celor 11 din teren, transpusă spre cei 40 de mii din tribună și spre cei 19 milioane de acasă. Pentru că sunt din nou ai noștri, vibrăm și visăm alături de ei.

Iar visele te pot purta departe, în teren, în tribună și mai ales în mentalul colectiv. Pentru că România suntem cu toții și așa trebuie să rămânem!

Orice s-ar întâmpla de aici înainte, echipa asta a scris o pagină de istorie a fotbalului românesc. Însă avantajul imens pe care îl au e acela că au rămas multe pagini goale. Iar condeiul e la ei, și cu Belgia, și cu Slovacia, și cu oricine și orice ar urma.