Nicolae Stanciu, căpitanul României, a fost susținut din tribune la meciul cu Ucraina (3-0) de soția lui, Andreea.
Cei doi sunt împreună de 10 ani, iar Andreea a venit în Germania pentru a fi alături de soțul ei. Nicolae a fost omul meciului cu Ucraina și a deschis scorul cu un șut superb, în vinclu.
La finalul partidei, când jucătorii românia s-au dus la familii, Stanciu și-a îmbrățișat și sărutat soția, care era în zona destinată soțiilor și iubitelor „tricolorilor”.
Detalii despre relația dintre Nicolae și Andreea Stanciu
Anamaria Prodan, impresarul lui Nicolae Stanciu, a oferit detalii private despre Nicoale Stanciu și soția lui. Andreea a absolvit ingineria biomedicală și nu a vrut să renunțe la studii pentru a se muta cu mijlocașul naționalei la București.
„Stanciu e un om minunat, un familist cum puțini se nasc. Își divinizează familia, soția și copiii. Este un băiat care a avut o relație minunată cu soția lui și înainte. Ei sunt de mulți ani împreună. El așa a fost educat și așa este și familia lui, pentru acest fapt el e astăzi numărul 1 din toate timpurile. Eu am fost și la nunta lor.
La început am fost supărată pe Andreea, soția lui, mi se părea că îi ia mult prea mult timp din performanță. El era atât de îndrăgostit încât pleca după antrenamente la Alba cu mașina și se întorcea imediat.
Se ducea să o vadă și se întorcea. Am fost supărată și am hotărât cumva ca ea să vină și să stea cu el în București. Doar că ea avea facultate și niciodată nu a vrut să renunțe la facultate. Atunci am înțeles ce fel de fată este ea.
În general, o femeie te ridică sau te coboară. Când femeia are educație și provine dintr-o familie frumoasă și a făcut ceva în viața asta, este cu siguranță un plus. Andreea nu era o femeie antrenată prin oraș. Ea nu era o femeie trecută pe la toți fotbaliștii, ea nu făcea parte din damele Bucureștiului”, a dezvăluit Anamaria Prodan, potrivit fanatik.
{{text}}