International   •   Euro 2024   •   SCANDAL

Scandal în Germania! Ce au observat fanii în studio, lângă Michael Ballack: „Ne pare sincer rău, ne cerem iertare”

Michael Ballack în studioul Magenta, captură Youtube

Articol de Oana Dușmănescu   —  miercuri, 19 iunie 2024

O controversă care depășește granițele fotbalului s-a născut în timpul Campionatelor Europene care se desfășoară în Germania. Canalul Magenta TV a prezentat o hartă falsă a Crimeei, inclusă în teritoriul rus, nu în cel ucrainean.

Der Spiegel scrie că, în emisiunea comună a MagentaTV și RTL, înainte de meciul dintre Turcia și Georgia, a apărut o hartă care nu includea peninsula Crimeea în teritoriul actual al Ucrainei, ci în cel al Rusiei.

„Ne pare sincer rău și ne cerem iertare din tot sufletul”

În timpul difuzării Euro 2024, harta a fost prezentată publicului, în timp ce în studio se aflau prezentatorul Johannes B. Kerner și expertul Michael Ballack, fostul mare fotbalist al reprezentativei Germaniei.


Pe hartă erau arătate toate țările participante la Campionatul European din Germania, fiecare dintre ele evidențiate în culorile steagurilor lor. Crimeea, însă, nu a fost prezentată în culorile albastru-galben ale Ucrainei.

Harta în care Peninsula Crimeea apărea trecută la Rusia, foto: twitter

Anexarea Crimeei de Federația Rusă este un proces politico-militar care a avut loc în 2014, prin care peninsula Crimeea, parte componentă din Ucraina, a intrat sub controlul Rusiei și a fost integrată cu forța, alături de orașul Sevastopol, în dezacord cu tratatele internaționale în vigoare.

Prezentatorul TV Johannes B. Kerner și-a recunoscut eroarea și și-a cerut scuze în timpul transmisiunilor live de la Campionatului European.


„A fost o neglijență teribilă din partea noastră, ne pare sincer rău și ne cerem iertare din tot sufletul”, a spus Kerner, care a recunoscut eroarea, admițând că este una foarte gravă.

La opt ani după anexarea Crimeei, Rusia a invadat, în februarie 2022, Ucraina, conflict armat care continuă și acum. Oficialii ucraineni au anunțat de neumărate ori că vor să elibereze Crimeea de sub ocupația rusă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.