Liga 1

Farul, transfer de ultim moment » Gică Hagi a mai repatriat un „copil de suflet”

Gică Hagi, manager Farul/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  miercuri, 19 iunie 2024

La doi ani de la plecare, Andrei Ciobanu (26 de ani) a revenit la Farul Constanța, așa cum a anunțat GSP în premieră pe 3 iunie.

Ciobanu era vândut de Farul la Rapid în 2022, însă nu a convins în Giulești. În vara lui 2023 a fost împrumutat la Poli Iași, în ianuarie a revenit la Rapid, care l-a cedat gratis la FC Voluntari. Odată cu retrogradarea ilfovenilor, Ciobanu a revenit sub comanda lui Hagi.

După Mihai Bălașa și Gabi Iancu, Gică Hagi a mai repatriat un jucător crescut în academia lui.

Farul a anunțat transferul lui Andrei Ciobanu

„Mijlocașul Andrei Ciobanu este de astăzi noul jucător al Farului, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani. În vârstă de 26 de ani, jucătorul născut la Bârlad este un produs al Academiei Hagi, iar în Liga 1 a debutat în urmă cu opt ani, la 09 aprilie 2016: FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-3.

A disputat până în prezent 190 de partide în toate competițiile de seniori, în care a marcat 27 de goluri și a oferit 14 pase decisive.A fost selecționat în numeroase rânduri la loturile naționale U15, U16, U17, U18, U19 și U21. A evoluat pentru România U21 la turneul final EURO U21 din Italia 2019 și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021.

Mijlocașul are în palmares titlul de campion în sezonul 2016/2017, Cupa și Supercupa României în sezonul 2018/2019. Andrei este al treilea transfer al alb-albaștrilor în această vară, după Gabriel Iancu și Mihai Bălașa”, a transmis Farul Constanța.

Andrei Ciobanu, în tricoul Farului/ foto Imago Images

Andrei Ciobanu a jucat 20 de meciuri în Superliga în sezonul trecut, nu a marcat și nu a pasat decisiv. Cota lui s-a prăbușit în ulștimii 3 ani, de la 1,5 milioane de euro, cât valora în 2021, la 250.000 de euro, cât costă în prezent, potrivit Transfermarkt.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.