Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la Campionatul European dintre Italia și Spania, câștigată de iberici, scor 0-1.
Cel puțin 5 persoane înarmate au pătruns în vila lui Baggio. Incidentul bulversant s-a petrecut în jurul orei locale 22:00, într-o localitate de lângă Padova, Altavilla Vicentina, aflată în nord-estul Italiei.
Roberto Baggio, bătut și sechestrat în propria casă
Balonul de Aur din 1993, an în care a câștigat Cupa UEFA cu Juventus, a încercat să se lupte cu unul dintre hoți, însă nu a avut nicio șansă. A fost lovit în frunte cu un pistol, ceea ce i-a provocat o rană adâncă, iar timp de 40 de minute a fost închis într-o cameră din vila sa alături de membrii familiei sale, informează cunoscuta publicație italiană Corriere Della Sera.
În acest interval, hoții au răscolit în fiecare cameră din vila celui poreclit „Il Divino Codino” („Codița Divină”) și au sustras ceasuri, bijuterii și bani. În momentul de față nu se poate estima paguba creată din punct de vedere financiar lui Roberto Baggio și familiei sale.
Baggio a spart ușa camerei după ce și-a dat seama că hoții au plecat. I-a sunat pe carabinieri. Polițiștii din Italia au ajuns imediat la vila legendarului mijlocaș ofensiv și s-au uitat pe înregistrările camerelor de supraveghere.
Baggio și membrii familiei sale au fost transportați ulterior la spital. I-au fost aplicate mai multe puncte de sutură la rana de pe frunte. Nimeni altcineva din familia sa nu a fost agresat, însă cu toții au fost traumatizați de violența tâlharilor.
Roberto Baggio, printre legendele fotbalului
Roberto Baggio a marcat 27 de goluri în 56 de selecții pentru naționala Italiei, cu care a ajuns în finala Cupei Mondiale în 1994, câștigată de „Selecao” cu 3-2 la penalty-uri, după un 0-0 înregistrat în timpul regulamentar.
De-a lungul carierei sale, el a evoluat pentru Vicenza, Fiorentina, Juventus, AC Milan, Bologna, Inter Milano și Brescia, ultima fiind și echipa de la care s-a retras în 2004.
Roberto Baggio: „Le mulțumim tuturor pentru dragostea mare pe care am primit-o”
Baggio a oferit prima reacție după ce a fost tâlhărit în propria casă. Legendarul mijlocaș ofensiv a mulțumit public pentru susținerea pe care a primit-o și a spus că se bucură de faptul că el și familia sa nu au pățit ceva mai grav.
„Din fericire sunt doar cusături, acum nu mai rămâne decât să înving frica. În primul rând, eu și familia mea am dori să le mulțumim tuturor pentru dragostea mare pe care am primit-o. Vă mulțumesc sincer!
În împrejurări similare se poate întâmpla orice, iar din fericire violența pe care am suferit-o nu a generat decât câteva cusături pe persoana mea, vânătăi și multă frică. Acum nu mai rămâne decât să înving frica”, a declarat Roberto Baggio, conform Gazzetta Dello Sport.
{{text}}