În minutul 67 al partidei dintre Slovacia și Ucraina, două dintre adversarele României din Grupa E, slovacul David Hancko, cel mai bine cotat jucător din angrenajul acestora, a ieșit accidentat.
După victoria nesperată contra Belgiei, scor 1-0, Slovacia a deblocat tabela de marcaj contra Ucrainei prin Ivan Schranz, fotbalistul Slaviei Praga, însă nu a reușit să își conserve avantajul, cedând cu 1-2. Pentru selecționata galben-albastră, au punctat Shaparenko și Yaremchuk.
Hancko s-a accidentat înainte de România - Slovacia
În minutul 66 al confruntării de la Dusseldorf, fotbalistul lui Feyenoord s-a întins prea mult după o pasă inexactă a unui coechipier din propria jumătate de teren. A reușit să recepționeze balonul, însă s-a accidentat, acuzând dureri în zona inghinală.
Medicii slovaci l-au bandajat în afara terenului pe Hancko, însă acesta nu a putut să continue partida. Căpitanul Milan Skriniar, stopper-ul celor de la PSG, a fost cel care a cerut schimbarea. În locul lui Hancko a fost introdus Adam Obert, fundaș al celor de la Cagliari.
Conform site-ului de specialitate transfermarkt, Hancko este cel mai bine cotat jucător din angrenajul lui Francesco Calzona: 35 milioane euro. Astfel, devanseză nume precum Skriniar (30) sau Lobotka (28). Până să iasă de pe teren, Hancko a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren, amenințând chiar poarta lui Trubin la o lovitură liberă din minutul 17.
GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din Slovacia - Ucraina, partidă din grupa României de la EURO 2024
În ultimele două sezoane, a evoluat pentru Feyenoord, fiind om de bază al trupei de pe „De Kuip”. În sezonul precedent, a evoluat în 48 partide din toate competițiile, reușind șapte goluri și trei pase decisive. Alături de batavi, are în palmares un campionat, cucerit anul trecut.
De-a lungul carierei, Hancko a mai evoluat pentru Zilina, Fiorentina și Sparta Praga.
{{text}}